Lecția de astăzi: cum să înlocuim piatra cubică cu asfaltul

Mai întâi a fost doar o idee. Evident, a primarului Nicolae Robu. Una pe care, la momentul apariției ei – pe la începutul anului 2014 – am considerat-o ca făcând parte din categoria celor pe care nu poți să le iei altfel decât în glumă, cum ar fi metrou în Timișoara, anticoncepționale pentru ciori și așa mai departe.

Pentru început, discuția a fost legată doar de Piața Unirii. Unde, se zicea, piatra cubică existentă ar trebui înlocuită cu nu se știe ce pavaj mai prietenos cu tocurile doamnelor și domnișoarelor.  Scriam pe atunci (martie 2014) că un alt pavaj decât cel de până acum, oricât de frumos ar arăta, oricât de utilizat ar fi în nu ştiu ce orașe din Europa sau din lume, şi din orice material ar fi, ar avea, întotdeauna, un dezavantaj major: i-ar lipsi istoria pietrei cubice din Piaţa Unirii, i-ar lipsi memoria unui loc, a unui timp, a unui spaţiu care trebuie să fie AŞA şi nu ALTFEL. Și mai ziceam și despre confort că nu este şi nu poate fi un argument. Dacă ar fi aşa, mai bine am asfalta tot, şi cu asta basta. 

Din fericire, Piața Unirii a scăpat, în marea ei parte, de năstrușnica idee. Însă, până la finalizarea ei, aceeași piață a ajuns să fie folosită ca pretext pentru distrugerea altor fărâme de istorie a Timișoarei.

 

Piața Unirii – pretext pentru distrugerea a 14 străzi

 

La sfârșitul lunii septembrie a anului 2015, având ca pretext necesitatea finalizării lucrărilor în Piața Unirii și faptul că piatra cubică existentă nu ar fi suficientă, prin Consiliul Local Timișoara a fost trecut un proiect care prevedea scoaterea pietrei cubice de pe 14 străzi din oraș, străzi care urmau să fie asfaltate. Conform proiectului, cele 14 străzi sunt: str. Argeş, delimitată de str. Mitropolit Varlaam şi str. Cluj; str. Dr. Ioan Mureşan, pe sectorul cuprins între str. Salcâmilor şi str. Drubeta; str. Ludwig van Beethoven, pe sectorul cuprins între bd. C.D. Loga şi bd. Mihai Eminescu; str. Mitropolit Varlaam, tronson cuprins între str. Aurel Cândea şi str. 1 Decembrie; str. Putna, delimitată de str. Ion Vidu şi str. Mitropolit Varlaam; str. Remus, delimitată de str. Braşov şi str. Romulus; str. Sfânta Rozalia, tronson cuprins între str. Remus şi bd. Mihai Viteazul; str. Sorin Titel, delimitată de bd. Victor Babeş şi str. Protopop Gh. Dragomir; str. Topliţa, delimitată de Calea Circumvalaţiunii şi str. Făgăraş; str. Virgil Madgearu, tronson cuprins între bd. Mihai Viteazul şi str. Filaret Barbu; str. Bela Bartok, tronson cuprins între bd. Victor Babeş şi str. Argeş; str. Filaret Barbu, delimitată de str. Sfânta Rozalia şi str. Braşov; str. Arcidava, pe sectorul cuprins în jurul Parcului Arcidava, până în străzile Mureş şi Ulpia Traiana; str. Romulus, tronson cuprins între str. Ghe. Doja şi str. Sfânta Rozalia.

Bunnnnn. Valoarea estimată a lucrărilor de scoatere a pietrei cubice și de asfaltare a străzilor (aproximativ 3,3 milioane de euro) și timpul estimat pentru  execuție (nouă luni – au trecut doar 11) nu fac obiectul acestui articol. Ceea ce contează, în primul rând, este oportunitatea ei. Pentru că (și sper să nu greșesc), dacă bine îmi aduc aminte am fost doar doi sau trei consilieri locali care, la vremea respectivă, am votat împotriva acestui proiect. Am și luat cuvântul, atunci, în plen, solicitând colegilor să nu voteze propunerea executivului, întrucât nici nu este necesară piatră cubică în plus pentru Piața Unirii, și chiar dacă ar fi – nu este nevoie să de-pietruim 14 străzi și, cel mai important lucru!, nu este normal să distrugem aceste 14 străzi care tocmai prin pavarea cu piatră cubică au farmecul lor și poartă cu ele parfumul unor vremuri către care, după decenii, încă tindem. Bineînțeles, nu intra în discuție faptul că aceste străzi nu ar trebui reabilitate – dar ele pot fi, foarte bine, reabilitate folosindu-se piatra cubică existentă și păstrându-le caracteristicile și istoria. Mi s-a zis, în Consiliul Local, că vorbesc prostii, și că străzile respective nu au, de fapt, nici un fel de valoare istorică, ele fiind de fapt ca niște străzi ale unui sat ceva mai bogat.

A apărut, relativ rapid, și reacția cetățenilor care locuiesc pe străzile pietruite – evident, contrară proiectului. A apărut și o pagină de facebook, „Salvați străzile pietruite”, care milita pentru păstrarea pietrei cubice pe cele 14 străzi. Și, un timp, nu s-a întâmplat nimic. Ba mai mult decât atât, lucrarea de la Piața Unirii și zona din jur a fost finalizată fără a fi necesară vreo piatră de pe cele 14 străzi, drept pentru care am crezut că proiectul este mort.

Nu a fost să fie. Proiectul merge înainte, prima sa victimă fiind strada Dr. Ioan Mureșan (fostă Ștefan Stâncă). De unde piatra cubică a fost scoasă, urmând să fie turnat asfalt – fapt care dovedește că necesitatea de piatră pentru finalizarea lucrărilor în Piața Unirii a fost doar un pretext – praf în ochii proștilor care au avut naivitatea să creadă asta.

 

Cine ne blochează lucrarea?

Ei, nici cu strada Dr. Ioan Mureșan lucrurile nu sunt însă tocmai roze. Pentru că, deși piatra cubică a fost scoasă, asfaltul nu a mai venit. Așa că, în locul pietrei cubice care ar fi putut fi reașezată, locuitorii și trecătorii pe stradă au parte de noroi când plouă și de praf în rest, plus gropi ca și bonus. Citeam în urmă cu câteva zile, pe Tion, o declarație a viceprimarului Dan Diaconu (pe care, însă, nu-l suspectez nici de rea intenție și nici de încercare de a manipula lumea) care spunea că „strada Ioan Mureșan face parte din setul de străzi pavate cu piatră cubică în stare dezastruoasă, pentru care anul trecut consiliul local a aprobat studiul de fezabilitate, urmând ca ulterior să se întocmească proiectul tehnic, respectiv să se lanseze licitația de execuție. În acest moment, hotărârea de consiliu local de aprobare a studiului de fezabilitate este atacată în instanță. Pentru a putea porni lucrarea de execuție, dosarul trebuie clarificat”. 

Ei da, este adevărat, dosarul trebuie clarificat. Dar nu asta este singura problemă. Cei care se ocupă de pagina „Salvați Străzile Pietruie” au făcut public răspunsul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș la solicitarea Primăriei pentru proiectul „Modernizarea străzilor din piatră cubică din Municipiul Timișoara”, care răspuns sună așa: „Decide respingerea solicitării acordului de mediu”, deoarece „conform constatărilor efectuate pe teren și consemnate în procesul verbal de verificare a amplasamentului (...) rezultă că lucrările de construcții aferente obiectivului (...) au fost demarate”. Conform legii, „evaluarea impactului asupra mediului nu poate fi efectuată după ce lucrările de investiție au fost demarate sau proiectele au fost realizate”.

Și atunci apare o altă problemă: atât timp cât nu exista acordul Agenției de Protecție a Mediului, înseamnă că nu există nici autorizație de construire pentru proiectul în cauză – lucru care poate fi verificat simplu, căutând chiar pe pagina de internet a primăriei. Nu vă chinuiți, nu are rost, am verificat – chiar nu există. Iar dacă nu există autorizație de construire, întrebarea este cum a putut fi demarată lucrarea? Cine a decis scoaterea pietrei cubice de pe stradă? Și care este rostul atacării în instanță a deciziei APM Timiș, atât timp cât se vede de la o poștă că lucrările au fost demarate? În locul poveștilor cu modernizarea în forță, pasaje și subpasaje, domnul primar ar trebui, mai degrabă, să răspundă la aceste întrebări. Și la încă două, de bun-simț, pe care le au cetățenii care se ocupă de pagina „Salvați Străzile Pietruite”: cum a fost plătită această lucrare atât timp cât ea nici măcar autorizată nu este și ce s-a întâmplat cu piatra cubică scoasă de pe strada Ioan Mureșan, în condițiile în care șantierul din Piața Unirii este încheiat de mult timp. 

 

În loc de concluzii

 

Problemele de mai sus sunt extrem de grave din punct de vedere al legalității. Însă, repet, problema cea mai mare aici nu cred că este legalitatea, ci oportunitatea.

Știu că domnul primar se plimbă foarte mult prin lume, de unde vine cu idei de dezvoltare pentru Timișoara. Dacă s-ar fi uitat în jur, ar fi văzut, probabil, că prin Europa străzile cu piatră cubică nu sunt distruse. Dimpotrivă, există exemple de orașe (și aș aminti aici doar Lisabona) unde se pune piatră cubică inclusiv în zonele unde inițial era asfalt, tocmai pentru a da un plus de farmec orașului. 

Închei reluând o idee pe care am mai exprimat-o în trecut: există idei reversibile şi idei ireversibile. Una precum plantarea de palmieri în centrul oraşului, chiar dacă ne-a făcut de râs în faţa întregii ţări, este o idee reversibilă. Şi una care ţine de gust – că doar gusturile nu se discută, nu-i aşa? Următorul primar poate să considere că palmierii nu au ce căuta în Timişoara şi să-i vândă sau să-i „exileze” – poate la Parcul Botanic sau, de ce nu?, la Grădina Zoologică, în ţarcul zebrelor. Dar piatra cubică, odată plecată de pe străzile Timișoarei, nimeni nu o va mai aduce înapoi. 

Din păcate, sunt deja aproape 70 de ani de când în România tot ceea ce este istorie mai degrabă se distruge decât se păstrează. Să faci acest lucru conştient este echivalentul unei crime împotriva patrimoniului local. 

Flavius BONCEA