La 23 octombrie 1956, în Ungaria, s-a consumat o pagină importantă a istoriei Războiului Rece: o manifestaţie a studenţilor din Budapesta a fost amplificată spontan până la nivelul unei demonstraţii populare de proporţii, căpătând, din cauza exceselor inutile ale securităţii autohtone, caracterul unei revolte anticomuniste.

Anul 1956 reprezintă în istoria Europei Centrale şi de Sud-Est o etapă importantă prin care naţiunile din această parte a lumii au încercat să-şi obţină libertatea de sub apăsătoarea ocupaţie a imperiului sovietic, dorind să se elibereze de sub opresiva ideologie comunistă. Bineînţeles, odată cu abandonarea acestei părţi a Europei în mâinile imperiului sovietic socialist, naţiunile doritoare să-şi apere statalitatea, păstrând încă memoria timpurilor ce au fost în anii interbelici, au făcut mai multe încercări în ruperea gratiilor impuse de ocupantul imperiu roşu. 

Revolta anticomunistă din Ungaria, ce s-a desfăşurat în octombrie 1956, a fost rezultatul unor tensiuni ce au lovit societatea maghiară istovită şi exasperată de experimentul comunist. În noaptea de 23 octombrie din anul 1956, intervenţia tancurilor sovietice, chemate de liderii maghiari pentru a restabili liniştea, a radicalizat spiritele, revendicările căpătând un pronunţat accent naţional şi antisovietic. Tăvălugul revoltei naţiunii maghiare a obligat conducerea politică de la Budapesta să accepte compromis după compromis, iar în câteva zile, în Ungaria s-a revenit la sistemul pluripartit, au fost asumate deciziile privind retragerea trupelor sovietice şi ieşirea ţării din Pactul de la Varşovia, fiind proclamată neutralitatea. La 4 noiembrie 1956, sub privirile unui Occident indiferent, agresiunea armatei sovietice asupra demonstranţilor dornici de libertate, a amânat, pentru aproape un secol, eliberarea naţiunii maghiare, dar şi a celorlalte naţiuni oprimate de sovietici.

Revolta anticomunistă a maghiarilor, de la a cărei izbucnire aniversăm în acest an şase decenii, a reprezentat un moment crucial al istoriei comunismului mondial: pentru prima dată, într-un stat cu democraţie populară, vasal Moscovei, a fost ameninţată însăşi existenţa regimului comunist. Din punct de vedere al raporturilor inter-socialiste, intervenţia militară sovietică a constituit, de fapt, primul război între două state socialiste.

Reprimarea violentă a revoltei maghiarilor a arătat care erau limitele şi concesiile pe care sovieticii erau dispuşi să le accepte în relaţiile cu statele blocului socialist, decizia Moscovei de a aduce o rezolvare militară a crizei din Ungaria reprezentând un proces extrem de dificil şi sinuos. Sovieticii au realizat faptul că situaţia din Ungaria se îndreaptă spre o „finlandizare” şi au înţeles că Occidentul, aflat în faţa crizei Suezului, nu va acorda vreun ajutor consistent revoltei maghiarilor, înclinând astfel balanţa spre intervenţia militară. 

Boris Elțîn, fost preşedinte al Federaţie Ruse, într-un mesaj adresat Parlamentului de la Budapesta în noiembrie 1992, la 36 de ani de la revolta anticomunistă a naţiunii maghiare, s-a referit la jertfa ungurilor astfel: „Cred că este profund simbolic faptul că poporul maghiar a fost primul care s-a ridicat împotriva sclaviei. Revolta naţională nu a fost în van. A arătat că nu doar indivizii, ci şi naţiunile întregi începeau să înţeleagă că nu poate exista un viitor fără eliberarea de sub dictatura comunistă. Astăzi ne plecăm capetele în faţa victimelor din 1956”. 

Fostul preşedinte al S.U.A., George W. Bush a lăudat modelul maghiar, spunând că Ungaria „reprezintă triumful libertăţii asupra tiraniei”, el fiind prezent la Budapesta, în iunie 2006, la împlinirea unei jumătăți de secol de la revolta maghiarilor din 1956. 

 

Ecoul de la Timișoara

 

Revolta anticomunistă din Ungaria lui octombrie 1956 a zdruncinat din temelii întregul lagăr sovietic, scoţând în evidenţă respingerea de către naţiunile central şi sud-est europene a ideologiei comuniste. Revolta maghiară a creat modele, acestea cuprinzând şi România. În cadrul mişcării contestatare a regimului comunist ce a fost în România acelor vremuri, Banatul a având un rol primordial. Punctul de apogeu al protestelor anticomuniste din întreaga ţară, în 1956, a fost marcat de revolta studenţească de la Timişoara, izbucnită în 27 octombrie 1956, având modelul celei din statul vecin, Ungaria. 

În 28 octombrie, studenţii de la Politehnica din Timişoara, având ecourile revoltei maghiare, au început să se organizeze în vederea desfăşurării mişcărilor ulterioare. Conducătorii mişcării au redactat un memoriu cu revendicări sociale, politice şi economice. Astfel, între revendicările politice se solicita, lichidarea cultului personalităţii, retragerea imediată a trupelor sovietice staţionate în România, libertatea presei şi a cuvântului potrivit prevederilor constituţionale. Printre revendicările economice se solicita desfiinţarea sistemului normelor din industrie, încheierea unor convenţii şi contracte economice cu toate statele în condiţii reciproc avantajoase. Printre revendicările sociale erau cele referitoare la reducerea cotelor din agricultură şi a impozitelor populaţiei, ridicarea nivelului de salarizare şi în special a salariului minim în concordanţă cu preţurile existente, reconsiderarea mecanismului de acordare a burselor pentru elevi şi studenţi, reducerea preţurilor la cantine şi cămine, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a studenţilor. Pentru învăţământ se solicita eliminarea obligativităţii limbii ruse şi introducerea la alegere a uneia dintre cele patru limbi de circulaţie internaţională, sesiune de examene deschisă, reducerea numărului orelor de marxism şi de economie politică etc. 

Mişcarea de revoltă împotriva regimului comunist s-a extins de la Politehnica din Timişoara în întreg centrul studenţesc al oraşului, dar autorităţile comuniste din România, supuse Moscovei, au înăbuşit mişcarea studenţească, arestând studenţii participanţi.

Peste timp, ecoul revoltei maghiare din 1956 a fost păstrat în memoria naţiunilor oprimate, constituind un puternic punct de reper, în primul rând moral, al rezistenţei. Amintirea revoltei anticomuniste a maghiarilor din octombrie 1956 a inspirat lovitura decisivă dată comunismului de naţiunile din lagărul sovietic, în anul 1989. 

Cornel SERACIN