S-a stabilit care va fi prima statuie ecvestră a Timișoarei din cele trei promise în urmă cu aproape patru ani

În urma concursului realizat de Fundația Art Encounters, Timișoara este pe punctul de a avea a doua sa statuie ecvestră (prima este cea a Sfântului Gheorghe, realizată de Silvia Radu în 1996). Statuia câștigătoare, generic numită a fi a lui Eugeniu de Savoia, reprezintă o premieră pentru spațiul public românesc, deoarece este o statuie fără imagine, compusă doar din... sunet!

 

Context declarativ

„În aceeaşi idee a preocupărilor de ridicare a oraşului, de înfrumuseţare a lui, de a-l face mai atractiv, vom realiza în Timişoara mai multe statui. Şi vă dau acum câteva exemple de personalităţi grele care merită să aibă statuie în Timişoara şi n-au avut până acum. Când spun statuie nu mă refer doar la un bust. Dorim o statuie ecvestră a lui Iancu de Hunedoara, o altă statuie ecvestră a lui Eugeniu de Savoia, o a treia statuie ecvestră – Carol Robert de Anjou. (...) Ne pregătim ca Timişoara să aibă o ofertă de locuri unde vizitatorii să-şi poată face poze”. Declarația îi aparține primarului Nicolae Robu și datează din luna ianuarie a anului 2013. După doi ani și jumătate, în iulie 2015, același primar declara că „nu s-a mai făcut niciun demers, dar nu este abandonată ideea. O să facem cât de curând, nu ne-am grăbit pentru că nu era asta prioritatea, ele nefiind chiar ieftine. Dar una o vom face și vom demara proiectul chiar în acest an. Trebuie să vedem cum putem proceda, trebuie să facem o competiție”. A, și l-a înlocuit pe Carol Robert de Anjou cu Paul Chinezu.

Context cultural-administrativ

A existat o vreme în care statuile ecvestre erau la mare modă. Din păcate, Timișoara nu a avut norocul de a profita de acele vremuri. Singura statuie ecvestră a Timișoarei este cea cu Sf. Gheorghe (din piața care-i poartă numele) și care nu este nici ea ceea ce se înțelege printr-o statuie ecvestră clasică. Este una care ține mai degrabă de arta contemporană.

În Timișoara, în ultimii 15-20 de ani, chiar s-au făcut multe lucruri din punctul de vedere al artei contemporane. Nu sunt un specialist, dar pot să spun că îmi plac foarte mult ansambluri precum ArtTuborg de lângă Parcul Copiilor, Parcul de Artă Contemporană de la Fundația Interart Triade, monumentele dedicate Revoluției și, mai nou, statuile din centrul istoric al Timișoarei. Este drept, astfel de lucrări nu sunt pe gustul oricui. Dar ele sunt în trend, sunt moderne, au autori cunoscuți și recunoscuți nu numai pe plan național. Și dau un plus de farmec Timișoarei și o identitate de avangardă culturală. Iar dacă ne luăm de comentarii, să fim serioși: ele nu aparțin unor critici de artă, ci unor personaje care, probabil, au în bucătărie carpete cu căprioare la izvor și cu răpirea din Serai. 

Printre personajele care au comentat, însă, la adresa sculpturilor din Timișoara nu sunt doar tinerei din media fără mult habar despre ceea ce înseamnă arta contemporană. Îmi aduc mainte de un fost coleg din Consiliul Local (care este consilier și astăzi) și care spunea de statuia lui Sf. Gheorghe că e ecvestră dar nu pe un cal, ci pe un câine. De un altul care spunea că țevile din parcul de artă contemporană al Fundației Triade trebuie duse la fier vechi. De un al treilea care spunea că oribilitățile dedicate evenimentelor din 1989 ar trebui duse în curtea Memorialului Revoluției, să nu mai rănească privirile celor care nu le suportă. Al patrulea avea o problemă cu măslina de lângă pasajul Michelangelo. Și, ca un corolar, de primar - care dorea să alunge oriunde s-ar putea puii de lângă Parcul Copiilor.

Nici unul dintre cei enumerați mai sus (nu le dau numele, că nu are rost; căutați arhivele ședințelor de Consiliu Local, sau articole în media locală) nu are o minimă pregătire în domeniul artelor; nici unul nu a pus mâna măcar să caute cu google numele artiștilor care au făcut lucrările din Timișoara. S-au trezit, doar, și ei vorbind, încercând să impună gustul propriu, de parcă Timișoara ar trebui să își dezvolte imaginea doar cu palmieri & semafoare.

Soluția

Bun, revenim la declarația primarului Nicolae Robu din iulie 2015: „facem, trebuie să vedem cum putem proceda, trebuie să facem o competiție”. Soluția găsită a fost un concurs lansat de Fundația Art Encounters, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara, ca parte a Bienalei timișorene de arhitectură BETA 2016. Tema concursului: încercarea de a găsi soluții creative la provocările ridicate de tema: „Statuia ecvestră – Subiect contemporan (?)”.

Din anunțul concursului, citat: „Statuia ecvestră este o temă clasică a artei în spațiul public, cu un rol asumat de omagiere a eroului călare care devine un simbol al puterii, al prestigiului și al vitejiei dobândite în luptă. Din Roma Antică, trecând prin Renaștere și până în secolul XX, artiștilor le-au fost comandate statui ecvestre care au dominat piețele publice de la înălțimea unor socluri impunătoare, pentru a aminti poporului victorii glorioase și a le insufla curaj și mândrie patriotică.

Revenind în anul 2016, anul acesta aniversăm 300 de ani de la intrarea triumfală, la 18 octombrie 1716, în cetatea Timișoarei, a prințului Eugeniu de Savoia, moment ce a pus capăt celor 164 de ani de stăpânire otomană.

Cu ocazia acestei aniversări, ne întrebăm în ce măsură statuia ecvestră mai poate fi o soluție contemporană de omagiere a unui erou și aniversare a unui moment istoric decisiv. Într-o epocă în care arta plastică cunoaște o eliberare totală de rigorile clasice, abordând teme, tehnici și limbaje dintre cele mai variate, oare ce provocare mai reprezintă statuia ecvestră pentru artistul contemporan?

Soluția unei statui ecvestre a Prințului Eugeniu de Savoia este cu atât mai intrigantă cu cât Timișoara nu beneficiază în prezent de vreo statuie ecvestră a unui erou al urbei.  (...) Dorim să aflăm cum putem folosi în anul 2016 o temă clasică a artei în spațiul public, statuia ecvestră, și un subiect istoric aflat la aniversarea a 300 de ani, eliberarea Timișoarei de către Prințul Eugeniu de Savoia de sub dominație otomană, pentru a crea un monument de artă în spațiul public reprezentativ pentru arta contemporană românească a începutului de secol XXI”.

La concurs puteau aplica artiști plastici sau grupuri conduse de un artist plastic și studenți aflați în oricare ciclu de studiu universitar la o universitate de arte din România sau străinătate. Juriul, nume grele și în afara oricăror dubii: Vlad Alexandru Gaivoronschi, Ovidiu Șandor, Șerban Sturdza, Horea Avram, Ioana Ciocan. Premii: câte 600 de lei pentru cei cinci finaliști, 6000 de lei pentrru câștigătorul concursului, acordate de Fundația Art Encounters. Fundația spune că nu își asumă responsabilitatea pentru realizarea în spațiul public a lucrării câștigătoare; dar, dincolo de aceasta, discuții cu conducerea primăriei au existat; concursul a și fost girat de municipalitate; și se pare că a existat și promisiunea că lucrarea câștigătoare va deveni realitate în Timișoara. De altfel, era soluția perfectă pentru prima dintre cele trei statui ecvestre promise de primarul Nicolae Robu.

Avem un câștigător!

Au fost mai mulți participanți la concurs, a fost și o preselecție în urma căreia au fost alese cinci lucrări. Autorii: Alexandru Papuc și Cristian Macovei, Marian Gheorghe, Cristian Rusu, Sorin Purcaru, Vlad Nancă. Lucrările câștigătoare au fost expuse pe perioada workshopului „Arta și spațiul public” la Fundația Interart Triade. Printre ele, ecvestre clasice și mult mai puțin clasice (urme de copite de cal și cămilă, o hologramă călare pe monumentul ostașului sovietic din Parcul Central).

Săptămâna trecută, în cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură – BETA, la Fundația Interart Triade, a fost anunțat și marele câștigător al concursului „Statuia ecvestră- Subiect contemporan (?)”. Câștigătoare este echipa formată din Alexandru Papuc și Cristian Macovei, cu proiectul „Prezența unei Ecvestre fără de imagine”.

Despre ce este vorba? 

Practic, nu există nici o statuie. Există doar niște difuzoare, amplasate de o parte și de cealaltă a unei străzi cu pavaj din piatră cubică, pe care se aude, alternativ, o coloană sonoră cu sunet de copite și nechezat de cai, creând astfel impresia existenței unui cal care trece pe lângă tine pe respectiva stradă. 

În prezentarea autorilor: „Propunerea noastră este de a crea în mentalul trecătorului-spectator imaginea ecvestră. Pentru a realiza aceasta, ne bazăm pe surpriza sonoră a sunetului ecvestru (cal și călăreț) care poate străbate o anumită distanță impusă, o stradă timișoreană sau chiar mai multe spații. Toate mijloacele tehnice (sistemele de sonorizare) le dorim legate la panouri solare, pentru a sugera ideea poetică de regenerare (mărturie) solară a sunetului, care a trecut odată pe străzile Timișoarei. Premergător unei imagini e de multe ori un sunet. Auzindu-l, putem aștepta apariția unui cal, deci sunetul cheamă mental o imagine caracteristică lui. Acesta este scopul nostru artistic, chemarea imaginii ecvestre în mentalul spectatorului. Nu ne dorim impunerea unei imagini, ci recreerea perpetuă în mintea fiecăruia dintre noi a imaginii, prin puterea de sugestie vizuală a prospețimii sunetului. O sculptură este bună atunci când are prezență, sunetul crează prezență. Această prezență o vom numi Eugeniu de Savoia. Succesiunea sunetelor ce vor străbate un spațiu fizic dat (strada sau aleea unui parc), creând impresia deplasării spațiale a ecvestrei, va fi încărcată într-un soft, având o compoziție sonoră diversă și nu imediat repetitivă. Redarea sunetului se va realiza prin difuzoare amplasate la o anumită distanță calculată pentru a sugera deplasarea. Energia folosită va fi cea solară, nu doar din considerente poetice, ci și tehnice, gândindu-ne că nu tot anul vom avea soare, iar redarea sunetului uneori se va lăsa așteptată, rupând astfel monotonia tehnică, și amplificând starea de apariție inopinată. Sacrificiul imaginii în favoarea sunetului este soluția de transbordare a ei, din exteriorul ambient în interiorul intim al omului trecător. Fiecare din noi poate contempla nașterea în interiorul său a imaginii ecvestre a lui Eugeniu de Savoia în momentul intrării în cetatea Timișoarei”. O propunere sonoră poate fi ascultată aici: https://soundcloud.com/user-784561766/calaret .

Proiectul ar reprezenta, cu siguranță, o premieră pentru exprimarea artistică în spațiul public nu numai timișorean, ci chiar național. S-ar putea să meargă chiar și mai departe, dar nu mă risc cu o astfel de afirmație, întrucât nu știu sigur.

Epilog 

Juriul a motivat alegerea câștigătorului prin faptul că propunerea răspunde la tema propusă, păstrând ideea de ecvestră, dar în același timp folosește o abordare actuală, ingenioasă, ce nu face apel la clasica monumentalitate a temei: „De asemenea, proiectul a câștigat puncte prin faptul că beneficiază de un caracter participativ, surprinzând publicul prin apelarea la simțul auditiv, mai puțin antrenat pentru perceperea artei în spațiul public, dar care nu poate fi ignorat în orientarea umană în spațiu și are capacitatea de a aduce de fiecare dată trecătorului un element de surpriză”.

Din punctul meu de vedere, de (repet) total ne-specialist, proiectul este genial, este plin de viață și extrem de potrivit pentru Timișoara. Autorii lui merită felicitări, la fel ca și membrii juriului, care, prin alegerea făcută, și-au asumat inclusiv riscul de a fi supuși oprobiului și miștocărelii publice. Și care vor avea, am impresia, o sarcină foarte grea în încercarea de a transforma proiectul în realitate. Dar care, sunt convins, până la urmă vor reuși.

Flavius BONCEA

Post scriptum. Un singur lucru mi-aș fi dorit foarte, foarte mult: să văd fața primarului în momentul în care a aflat care este proiectul câștigător pentru statuia ecvestră a lui Eugeniu de Savoia în Timișoara.  :) Cât privește reacțiile consilierilor de care aminteam mai sus, și dintre care unii mai sunt în funcții publice, sunt convins că vom avea ocazia să le ascultăm cu vârf și îndesat. La fel cum sunt convins că vor fi destui cei care le vor prelua, aproba și multiplica.