Evenimentele din ultimele zile, din jurul Familiei Regale, au avut darul de-a lăsa un gust amar tuturor. Nu atât prin prisma a ceea ce s-a întâmplat – lucruri asupra cărora nu are rost să insistăm –, cât mai ales din cauza introducerii instituției-simbol pentru istoria, tradițiile și moralitatea românească în zona can-can-ului. O introducere pe care, cu cât despici mai mult firul în patru, nu ai cum să ajungi la altă concluzie decât la cea că a fost gândită și dorită. A fost, poate, încercarea de a da lovitura de grație instituției monarhice, într-un moment greu, în care Majestatea Sa Regele Mihai I al României se află în suferință.

 

Greșeala lui Nicolae

 

Reprezintă, astăzi, în continuare Monarhia o soluție pentru România? Unii, când aud de monarhie, zâmbesc zeflemitor și încearcă să ducă discuția în derizoriu. Alții vin și spun că, din punctul lor de vedere, Casa Regală ar fi fost o soluție la începutul anilor '90; acum, însă, ar fi prea târziu. Totuși, întregul aparat propagandistic pus în mișcare după momentul în care Familia Regală a anunțat că starea generală de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat, prezentând o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței ne arată faptul că lucrurile nu stau chiar așa. Ce sens ar avea să mobilizezi atâtea forțe pentru a discredita o instituție atât timp cât această instituție, prin însăși existența ei, nu ar reprezenta o amenințare la adresa establishment-ului actual?

Partea tristă este că vârf de lance al acestei noi încercări de discreditare a Familiei Regale a fost găsit tocmai fostul principe Nicolae. Pe care, de altfel, nu încerc să îl acuz; am mai și zis-o, de altfel, că pot să înțeleg dorința nepotului de a-și vedea bunicul pe patul de suferință. Din păcate, această dorință, suprapusă peste o anumită impulsivitate dată de tinerețe și, probabil, cu ajutorul unor „binevoitori” factori exteriori a generat o situație de care nimeni nu ar fi avut nevoie: nici Nicolae, nici Familia Regală, nici România.

Întorcând situația pe toate fețele, nu ai cum să ajungi la altă concluzie decât aceea că Nicolae a greșit. La fel cum a făcut-o, din păcate, de prea multe ori - și înaintea momentului august 2015, când Regele a decis să-i retragă titlul de Principe și să-l excludă din linia de succesiune la tron (poveștile legate de studii, de o presupusă paternitate), și după acel moment (interviul acordat lui Ion Cristoiu, lipsa de delimitare de cei care se foloseau de el pentru a ataca Familia Regală). De data aceasta vorbim de o nouă greșeală, deoarece Nicolae, cu siguranță, cunoaște care este situația; știe foarte bine inclusiv faptul că Majestatea Sa Regele nu dorește să îl primească, lucru mărturisit, cu durere în suflet, inclusiv de mama sa, Principesa Elena. Nu avea de ce să apară, cu reprezentanți ai presei de mână, la ușa reședinței din Aubonne. Și, cu atât mai puțin, nu avea de ce să lanseze în spațiul public, prin intermediul unui avocat umblat în medii dubioase, ideea că dorește să fie reprimit în linia de succesiune. Acest lucru, oricum am privi lucrurile, nu se face punând presiune mediatică pe propria ta familie.

 

Corul denigratorilor

 

Pe fondul informațiilor despre starea precară de sănătate a Majestății Sale Regelui, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au depus Inițiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României. O decizie luată de mult și – extrem de important! – asumată de întreaga clasă politică românească. Aduceți-vă aminte de faptul că această inițiativă, în ciuda încercării unora de a o lega strict de cuplul Tăriceanu/Dragnea, a fost discutată cu reprezentanții tuturor partidelor politice, cu premierul de la momentul apariției ei – Dacian Cioloș, cu președintele Klaus Iohannis. Propunerea legislativă prevede recunoașterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat și acordarea acesteia a statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia. Practic, o lege privind instituționalizarea Casei Regale este cel mai important pas pe care societatea românească de după 1989 îl face spre recunoașterea nu doar a rolului istoric al Casei Regale, cât a nevoii pe care o are România de această instituție în viitor.

Lucrurile, însă, în loc să fie privite în matricea lor firească, au generat un nou cor al denigrărilor la adresa Familiei Regale. Se dau rezoluții: „Monarhia va fi îngropată definitiv”; „Succes pe banii republicii”. Se scot de la naftalină povești și diversiuni vechi, demult demontate, dar prezentate acum ca adevăruri de nezdruncinat. Fiicele Regelui Mihai, în frunte cu Principesa Moștenitoare Margareta – Custode al Coroanei Române – sunt prezentate de parcă ar fi reprezentate ale sistemului securist, trimise să își distrugă propriul tată și propriul viitor. În momentul în care în zona politică nu mai există nici un fel de dispută pe tema Casei Regale, o altă dispută este întreținută din zone obscure ale mass-media, zone în care, pe vremuri, își vărsau atacurile extremiștii speriați de amploarea pe care o câștiga simpatia față de Familia Regală. Iar cei care vin și pun paie foc sunt, culmea, reprezentanți ai societății civile care încearcă să confiște ideea de Monarhie Constituțională. În beneficiul cui? Nu se știe. Dar sunt, din păcate, prea multe exemplele de susținători ai Familiei Regale de la începutul anilor '90, care astăzi se erijează în deținători ai adevărului absolut, având, de fapt, un singur merit: vârsta, care le-a permis să fie în urmă cu mai bine de 25 de ani în prima linie a activiștilor pro-monarhie. Astăzi, pe considerente personale, aceștia închid ochii în fața interesului major; trecând sub tăcere eșecul personal în promovarea restaurării monarhiei, aceștia se împotrivesc oricărei recunoașteri a Familiei Regale care nu are la bază proiectul lor propriu și încearcă să impună, prin vocalize în spațiul public, propriile idei despre cum ar trebui să arate viitorul Casei Regale. O fac invocând cuvântul Regelui, dar uitându-l, în același timp.

Așa am ajuns să vedem astăzi situații care frizează ridicolul și care au ajuns să depășească mult granițele bunului simț: asociații monarhiste care cer socoteală Familiei Regale pentru faptul că anumite lucruri nu sunt comunicate public; am văzut solicitări ca Regele Mihai să iasă în față și să dea explicații – de parcă Majestatea Sa, la cei 96 de ani pe care i-a împlinit de curând și aflat în suferință, ar trebui să vină în fața lor să dea explicații pentru gesturile sale; vedem așa-ziși monarhiști care atacă membrii ai Familiei Regale și încearcă să inducă în public ideea că Familia Regală este măcinată de conflicte interne de care Majestatea Sa Regele nu are habar. Iar în cazul în care Regele s-ar coborî la nivelul acestor „susținători” și le-ar arăta că adevărul este, totuși, în altă parte, probabil tot aceștia ar spune că oricum nu mai contează ce spune Regele; poate chiar că a fost obligat să spună orice nu le convine. 

 

Ce ar trebui să se înțeleagă

 

Sunt câteva lucruri, însă, pe care toată lumea ar trebui să le înțeleagă - și cei care stau astăzi în fruntea denigratorilor (și care, probabil, cu bună știință le trec sub tăcere), și cei care privesc spectacolul grotesc din media, și cei care mai au semne de întrebare vizavi de adevăr. Fără să insist asupra a tot felul de acuze fără formă și fără fond, există răspunsuri pentru orice:

- Familia Regală, deși este, până la urmă, doar o familie, este o familie care pune înaintea legăturilor de sânge interesul național. Iar interesul național este o Casă Regală puternică, deasupra oricăror dubii și a oricăror scandaluri, ai cărei membri nu profită de statutul pe care îl au pentru a deveni vedete media, ci își sacrifică confortul unei vieți lipsite de griji pentru slujirea țării;

- Regele Mihai a refuzat – din 6 septembrie 1940, de la plecarea lui Carol al II-lea în exil, până la 4 aprilie 1953, data morţii sale – să își mai revadă vreodată tatăl;

- Regele Mihai știa, din 1996, cine este Radu Duda; de aceea a și binecuvântat căsătoria acestuia cu Principesa Moștenitoare Margareta și i-a acordat titlul de Principe al României. Ulterior, s-a dovedit că diversiunea prin care s-a încercat prezentarea acestuia ca „infiltrat” în Familia Regală a fost pusă la cale tocmai de o agentă a Securității infiltrată în preajma Familiei Regale. În plus, ar fi o naivitate să credem că există agenți care își sacrifică mai bine de 20 de ani din viață pentru a răspunde unei comenzi politice;

- este greu de crezut că Nicolae într-adevăr nu a știut nimic despre deciziile privind excluderea sa din linia de succesiune, mai ales că s-a și întâlnit cu Regele Mihai în septembrie 2015, când spune că a abordat subiectul „doar tangențial”. Cu atât mai greu de înțeles este atitudinea fostului principe în contextul în care până și mama sa spune că acesta știa exact care este atitudinea Regelui în ceea ce îl privește. O logică elementară ne duce mai degrabă în zona în care Regele Mihai, cu durere, a văzut oglindită în Nicolae personalitatea lui Carol al II-lea.

- Principesa Margareta a fost desemnată succesor dinastic al Majestății Sale Regelui Mihai la 30 decembrie 2007. „În cazul în care Națiunea română și Parlamentul României vor considera potrivită folosirea monarhiei ca formă de guvernământ, solicit Parlamentului să renunțe la aplicarea legii salice, care nu corespunde nici drepturilor din Europa de astăzi, nici valorilor societății românești. Până când aceste lucruri se vor întâmpla, Principesa Margareta va rămâne, după moartea mea, Șeful Casei Regale a României și Custode al Coroanei României”, se spune în anexa semnată de Rege la Normele Fundamentale ale Familiei Regale;

- Monarhia nu este proprietatea unui grup sau a altuia, nici a unui partid sau a altuia. Monarhia este a tuturor, inclusiv a celor care nu cred în ea. De aceea, orice inițiativă în favoarea Casei Regale este binevenită, indiferent din ce zonă politică ar veni aceasta. Faptul că o astfel de inițiativă vine dintr-o zonă aflată până de curând în conflict deschis cu ideea de recunoaștere a Casei Regale este o dovadă a normalizării unor relații, și nu una de subordonare politică;

- nu în ultimul rând, cel mai important lucru care trebuie înțeles este că Majestatea Sa Regele Mihai trăiește. Este bătrân, este bolnav, dar trăiește și vede tot ceea ce se întâmplă în jur. Iar toți cei care, direct sau indirect, îi cer socoteală astăzi ar trebui să-și aducă aminte de cuvintele sale din ianuarie 2004: „În cei peste 60 de ani în care am făcut față istoriei și demenței continentului, puțini mi-au stat alături, în momente grele. Cel puțin în România, a fost aproape un obicei să rămân singur în momente cruciale, din 1940 încoace. Așadar, nu cred că există nici măcar un singur om în viață, pe acest pământ, care să aibă dreptul moral de a-mi cere socoteală”.

 

Tristețe și speranță

 

Frédéric Dard zicea, la un moment dat, că statul pe gânduri este cea mai incomodă poziție. Dar, oricât de incomodă ar fi, câteodată trebuie să adoptăm și această poziție. Și atunci vom vedea că întregul scandal cu aspecte de can-can din aceste zile are, de fapt, alte rădăcini. Și că singurul lucru care se dorește este același care a fost dorit și în urmă cu 70 de ani: compromiterea ideii de regalitate în România. Atâta tot că, acum, avem de-a face cu o reacție a sistemului asemănătoare cu cea a unui virus, care ajunge să lucreze împotriva organismului inclusiv prin intermediul organelor sale. 

Este tristă situația la care asistăm; dar speranța este că, la fel ca de fiecare dată, Familia Regală va ieși întărită și din această încercare. Iar viitorul o va găsi tot alături de poporul român. 

Voi încheia cu această concluzie și cu două luări de poziție care mi-au atras atenția în ultimele zile și m-au impresionat: „Cred că în momente atât de grele pentru Rege și Familia sa o simplă rugăciune poate să înlăture tot răul pe care vrea să-l facă această incredibilă revărsare de ură de la televiziuni, de pe internet și facebook” (Valerian Stan); „Regele și superba noastră Familie Regală nu merită tot vacarmul acestor zile din urmă! Dar normalitatea și bunul simț vor triumfa în cele din urmă! Ce e sfânt și autentic va dăinui! Nici tancurile sovietice, nici comunismul, nici campaniile de presă, nici nimic și nimeni nu pot zdruncina legătura milenară dintre monarhie și națiune! Altețele Voastre Regale, iertați poporul român, că nu știe ce face!” (Răzvan Apetrei).

Trăiască Regele!

Flavius BONCEA