În 4 iunie, profesorul și scriitorul Mircea Pora împlinește vârsta de 75 de ani. Prilej fericit de a-i adresa și noi - pentru că domnul profesor este „titular” al unor rubrici în cadrul ziarului nostru - urări de sănătate, viață lungă și inspirație în tot ceea ce face și scrie.
Născut la „Bolomași”, cum era cunoscută localitatea Topolovățu Mare, Mircea Pora a avut o copilărie marcată de două etape, să le spunem așa. Prima, de care nu își aduce aminte cu plăcere, este cea în care a văzut, cu ochii copilului de atunci, cum se instaurează teroarea regimului comunist, impus după război cu ajutorul tancurilor sovietice. Apoi, rămâne în memorie perioada fericită, alături de copiii de paori din Topolovăț.
S-a născut în familia doctorului Iuliu Pora, originar din Cluj. Mama, Aurora, a fost fiica doctorului Nemoianu din Mehadia. S-au cunoscut în anumite împrejurări și s-au stabilit în Topolovățu Mare, unde Iuliu Pora era deja medic. A făcut o carieră frumoasă acolo timp de 34 de ani.
Atâta vreme cât a fost la o vârstă fragedă nu a recepționat în adevărata lor dramă evenimentele ce au urmat după război. Dar a simțit că s-a instituit o adevărată teroare.
Aceste adevărate tablouri ale groazei le-a zugrăvit în nenumărate lucrări de proză scurtă.
Altfel, ne destăinuia într-un interviu acordat anul trecut, copilăria sa a fost frumoasă. A făcut primele patru clase în satul natal, apoi anii de școală i-au purtat pașii lui Mircea Pora spre București, unde a făcut liceul, și spre Cluj Napoca, acolo unde a urmat cursurile a două facultăți. Recunoaște că nu a fost un elev strălucit și că uneori a învățat de nevoie. Mai ales în perioada studenției s-a aplecat asupra a ceea ce avea să-i marcheze mai târziu viața: literatura.
A urmat liceul stând în apropierea profesorului Virgil Nemoianu, care acum locuiește în Statele Unite ale Americii. Atmosfera Bucureștiului de atunci era foarte bună. Mergea mult la operă, unde i-a ascultat pe Nicolae Herlea, David Ohanesian, Ion Buzea. A fost coleg cu strănepoata lui Ion Slavici, Cristina Struțeanu. A urmat Liceul „I.L. Caragiale”, fost „Titu Maiorescu”.
În vacanțe, în fiecare vară, venea la Topolovăț, unde mergea la baie la Bega, iar seara la fotbal...
După liceu, a urmat o adevărată poveste cu facultatea.
Sub presiunea părinților s-a dus la științe naturale, la biologie, la Cluj Napoca, pentru că nu a vrut să meargă la medicină.
La un moment dat, și-a cerut exmatricularea, cum s-ar zice. A dat din nou admitere, de data aceasta la istorie, tot la Cluj Napoca. A făcut istorie, dar nu la nivel de performanță, cum ne mărturisea în aceeași discuție.
În schimb, a citit foarte mult, nu atât istorie, cât literatură.
Cariera profesorului Mircea Pora a început la Ohaba, satul suprarealist în care nu exista nici măcar milițian. După lungi navete, care au durat ani în șir, a ajuns dascăl la Timișoara, unde a predat la școli gimnaziale, licee și facultăți ale unor universități particulare. În această perioadă a legat prietenii cu Daniel Vighi și Vasile Popovici, colegi la Școala Generală nr. 15 din Timișoara, primul dintre ei devenind cel care l-a „împins” să scrie primele articole.
Între timp s-a căsătorit. Soția, care a fost farmacistă, venea și ea la Topolovăț de la Comloșu Mare. Duminica dimineața plecam înapoi.
Soția este acum în Franța, dar au rămas în relații foarte bune. Au împreună un băiat.
De la Ohaba, a plecat ca profesor la Bulgăruș, unde a mai făcut șapte ani naveta. A predat istoria și geografia.
După perioada Bulgăruș, a ajuns la Timișoara, prin concurs, și a reușit să obțină un post de profesor la Școala Generală nr. 15.
În al doilea său an la această școală, au venit aici ca profesori Daniel Vighi și Vasile Popovici.
Poate cea mai grea perioadă a vieții profesorului, scriitorului și publicistului Mircea Pora a fost cea petrecută în Franța. O recunoaște fără menajamente, dar nu se plânge, pentru că, spune el, oricât de frumos ar fi Parisul, nu i-a plăcut acolo deloc...
Revenit în țară, Mircea Pora și-a reluat cariera de dascăl, activând la nivel liceal și universitar. Mai rar pentru un dascăl, recunoaște că nu i-a blamat niciodată pe elevii care nu învățau, pentru simplul motiv că... nici lui nu i-a plăcut să învețe.
Debutul târziu ca scriitor al lui Mircea Pora a fost compensat de cele 13 volume pe care i se regăsește semnătura, deși spune că nu este grafoman. A fost influențat foarte mult de erudiția și judecata poetului Șerban Foarță, datorită căruia a intrat în viața literară timișoreană. Pe lângă aparițiile în volum, a publicat în revistele „Orizont” și „Forum studențesc”, dar multe dintre textele sale au fost preluate și de alte reviste de cultură.
A debutat la 37 de ani, iar lumea spunea că are deja mâna formată. Primele încercări au fost în „Forum studențesc”, pe care îl conducea pe atunci Daniel Vighi.
A urmat, în anul 1985, o lectură la revista „Orizont”, la care au participat Șerban Foarță, Livius Ciocârlie, Marcel Pop-Corniș și mulți alții. Cu un număr înainte, i-au apărut în revistă niște texte mai ciudate. Nu semănau cu ale nimănui.
Oamenii nu știau cine este. A lecturat din mai multe texte, printre care și cele publicate. Lumea s-a amuzat copios, dar când a fost să se ia cuvântul, nu s-a oferit nimeni.
Toți tăceau. Atunci, fără să îl cunoască personal, Șerban Foarță - despre care știa, dar nu-l cunoscuse - a spus: „Mircea Pora, cum e, cum nu e, ne-a dăruit ceva: râsul!”
Acele texte le-a strâns într-un corp de carte, care a intrat, împreună cu ale altora - Viorel Marineasa, Platon, de la Oradea, Secheșan - în volumul colectiv „Drumul cel mare”, secțiunea sa numindu-se „Biblioteca Antiqua”. Anul 1985 a fost anul în care și-am văzut pentru prima dată numele pe o copertă. La Oradea a avut loc lansarea acestui volum, iar în revista „Familia” a apărut o cronică scrisă de Radu Enescu.
Apoi au început să apară celelalte volume. A intrat în lumea literară timișoreană fiind influențat, nu în scris, ci prin felul lui de a judeca, de Șerban Foarță.
O legătură aparte o are Mircea Pora cu ziarul «Timișoara». I-a rămas aproape de suflet în toată perioada scursă de la prima sa apariție, din ianuarie 1990, și până astăzi. Mai mult, el este cel care, practic, a dat numele publicației noastre.
Ca o concluzie, îi dăm cuvântul profesorului și scriitorului Mircea Pora, reluată din interviu pe care ni la acordat anul trecut: „Am o luptă cu prostia, asta mă tușează și mă rănește, cu stupizenia și toate rudele ei, cu caraghioslâcul și impostura. Ca și cu personajele acestea plafonate. Ca și când ai avea 15 centimetri înălțime și te dai de-un metru. Mă deranjează și consecințele imposturii, când ocupi posturi care nu-s de nasul tău și iese ce iese. România nu e anormală. Nu ne credem nici Napoleon, nici altceva. Sunt oameni nepotriviți în locuri nepotrivite.
De aici vin toate problemele. Adică, pui ministru la educație un individ care nu vorbește bine limba română. Nu are cum să fie bine. De aici iese un amuzament ca al lui Constantin Tănase. Dar e și tragic, în același timp. Umorul și râsul au un substrat tragic.
Despre fragmentele mele, revenind la literatură, pot spune că sunt rotunjite și că dacă le pui cap la cap, iese un tablou. Mocuța, fie iertat, a spus într-o cronică din revista «Arca», foarte frumoasă, că am făcut o legătură subterană între ele și că ele sunt un tablou al secolului XX.
Pentru activitatea mea literară am luat câteva premii, care au avut ecou și la București, în «Observatorul cultural».
Nu pot spune că nu am avut aprecieri, dar nu am alergat după astfel de lucruri. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor, oarecum la insistențele lui Lucian Alexiu, dar având legături tot mai vagi cu lumea scriitoricească. Nu știu de ce, mă simt mai bine fără să am legătură cu ea...”.

Anton BORBELY