Cea de-a şaptea etapă a ligii a doua a găsit echipa suporterilor timişoreni, A.S.U. Politehnica Timişoara, la Sibiu, acolo unde a disputat un meci împotriva echipei ce ocupă locul întâi în clasamentul competiţiei, A.F.C. Hermannstadt.
Echipa gazdă a dominat clar prima repriză a meciului şi a creat numeroase ocazii de gol la poarta Politehnicii. În minutul 4, Tătar a şutat de la aproximativ 30 metri de poarta lui Bozoancă, dar portarul oaspeţilor a prins mingea. Oaspeţii au replicat în minutul 5. Taub, şut cu pământul din afara careului de 16 metri advers (din zona colţului din stânga), dar pe lângă poarta lui Căbuz.
În minutul 11, Bogdan Rusu a fost găsit cu o pasă în careul echipei timişorene, a încercat o prelungire acrobatică a balonului şi portarul Bozoancă a prins. În minutul 12, Neagu a şutat din afara careului de 16 metri advers, zonă central, dar portarul Bozoancă a avut o nouă intervenţie bună. În minutul 20, Bozoancă, portarul echipei bănăţene, a reuşit o paradă spectaculoasă la lovitura de cap a lui Pamfile, apărătorul buturilor timişorene reuşind să respingă şi apoi să reţină mingea.
În minutul 23, Petrescu a şutat la poarta adversă, de la 30 metri, iar Bozoancă a intervenit salvator. O nouă paradă a goalkeeperul  timişorean a păstrat tabela de scor albă, în minutul 28, atunci când, după o pasă a lui Rusu, la Neagu aflat în careu, gazdele au irosit o bună oportunitate de a marca.
În minutul 39, Rusu i-a pasat lui Petrescu care a încercat să devieze mingea uşor, dar intervenţia lui Bozoancă a fost din nou oportună. În minutul 41, gazdele au deschis scorul, reuşind să marcheze după o neînţelegere între Mera şi Bozoancă, fundaşul echipei bănăţene aflându-se în careu mic, acolo unde Bozoancă putea interveni sigur. Tătar a centrat din dreapta, în careul mic, Bozoancă a sărit să reţină, Mera a sărit şi el la să lovească mingea cu capul, incomodându-l astfel pe coechipierul său care a scăpat mingea în faţă, iar Rusu a trimis cu latul în plasa echipei timişorene, 1-0.
În minutul 44, Lupu a pătruns în careul advers, pe dreapta, a tras din unghi şi Bozoancă a respins de la bară. În minutul 45, oaspeţii au fost aproape de gol, Stancu, din careul de 16 metri advers, după o pasă primită de la Predescu, a şutat peste poartă. La pauză scorul era favorabil echipei gazdă, 1-0.
În partea a doua a jocului, gazdele au menajat rezultatul şi nu au mai evoluat cu atâta aplomb, invitând parcă echipa vizitatoare să vină în atac. „Băieţii în Ghete” au prins tot mai mult curaj şi au încercat buturile gazdelor. Una dintre ocaziile mari de a egala, oaspeţii au irosit-o în minutul 84, atunci când Plămadă a şutat de la marginea careului de 16 metri, iar portarul Căbuz a prins mingea. În minutul 87, Bădăuţă, după ce l-a driblat pe Tătar, a şutat din unghi (10 metri lateral stânga), însă Căbuz a reţinut mingea la colţul scurt.
În minutul 90 + 2, Krausz a tras puternic din aproximativ din 14 metri de poarta adversă, mingea l-a ţintit pe Mera, aflat iarăşi într-un loc nepotrivit, mingea a revenit lui Krausz care a tras pe jos, iar de această dată Căbuz a deviat pe lângă bară. În ultimul minut al timpului suplimentar, Bădăuţă a trimis mingea de la distanţă, la poarta sibienilor, iar un fundaş al echipei gazdă a fost aproape de a marca în propria poartă, mingea ieşind în cele din urmă în corner.
Meciul s-a încheiat cu rezultatul final favorabil, la limită, echipei din Sibiu, A.S.U. Politehnica Timişoara practicând un joc curajos în parta secundă a meciului când s-a aflat în câteva rânduri pe punctul de a egala. O evoluţie impecabilă a avut în acest meci, goalkeeperul echipei timişorene, Cosmin Dur-Bozoancă, care a avut intervenţii sigure la mingile adversarilor, fiind o stavilă de netrecut în încercările echipei gazdă de a marca. Cosmin Dur-Bozoancă a fost transferat la echipa bănăţeană de curând, de la echipa a doua a campioanei României, Viitorul Constanţa, fiind format la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.


Echipele aliniate a start au fost:
A.F.C. Hermannstadt: Cătălin Căbuz - Daniel Tătar, Radu Crişan, Ionuţ Stoica, Claudiu Pamfile - Răzvan Dâlbea (cpt.), Robert Boboc - Petrişor Petrescu, Bogdan Rusu (minutul 84, Adrian Cîrstean), Sabin Lupu (minutul 65, Andrei Hergheligiu) - Cosmin Neagu (minutul 75, Alexandru Neacşa). Antrenor, Alexandru Pelici.
A.S.U. Politehnica Timişoara: Cosmin Bozoancă - Radu Motreanu, Ioan Mera (cpt.), Dănuţ Bilia, Carol Taub - Mădălin Stancu (minutul 65, Marius Staicu), Deian Sorescu, Adrian Poparadu (minutul 86, Alin Crişanov), Raul Krausz, Cornel Predescu (minutul 53, Ionuţ Plămadă), Alexandru Bărăuţă. Antrenor, Bogdan Andone.
În urma acestui rezultat, A.S.U. Politehnica Timişoara a rămas cu 12 puncte în clasamentul de până acum al ligii a doua, situându-se pe locul 7. Etapa viitoare, Băieţii în Ghete vor evolua pe propriul teren, sâmbătă, 16 septembrie, împotriva echipei C.S. Baloteşti.
Celelalte rezultate ale etapei a VIII-a au fost: Fotbal Club Argeș-A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureș 1-2, A.C.S. Dacia Unirea Brăilă-C.S. Sportul Snagov S.A 0-1, A.F.C. Chindia Târgovişte-A.F.C. Ripensia Timişoara 1-0, F.C. Metaloglobus București-C.S. Luceafărul Oradea 1-0, A.C.S.  F.C. Academica Clinceni-A.C.S. Foresta Suceava 2-0, C.S. Mioveni-C.S. Știința Miroslava 5-1, C.S. Balotești-C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu 0-2, C.S. Afumați-U.T. Arad 2-0, A.F.C. Dunărea 2005 Călăraşi-C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare 5-1.
După 7 etape, pe primul loc în clasamentul ligii a doua se află A.F.C. Hermannstadt (18 puncte), locul doi, A.F.C. A.S.A. 2013 Târgu Mureș (14 puncte), locul trei, A.F.C. Ripensia Timişoara (14 puncte), locul patru, A.F.C. Chindia Târgovişte (13 puncte). Locurile retrogradabile, 16, 17, 18, 19, 20 unt ocupate, în ordine, de C.S. F.C. Olimpia 2010 Satu Mare (7 puncte), C.S. Baloteşti (5 puncte), C.S. Luceafărul Oradea (4 puncte, golaveraj -6), C.S. Știința Miroslava (4 puncte, golaveraj -17), A.C.S. Foresta Suceava (un punct).


Cornel Seracin