Confruntarea etapei a III-a din cadrul SuperLigii C.E.C. Bank, C.S.M. Bucureşti-Timişoara Saracens, a fost una plină de neprevăzut, finalul confirmând că o echipă favorită nu este niciodată câştigătoare până la încheierea evoluţiei de pe gazon, odată cu fluierul de final al arbitrului.

Jocul dintre cele două echipe s-a desfăşurat pe gazonul stadionului naţional „Arcul de Triumf ” din Bucureşti şi a pus punct etapei cu numărul trei, Timișoara Saracens fiind favorită la obținerea victoriei, dar echipa C.S.M. București a adat dovadă de dăruire în acest meci și a furnizat surpriza.

Echipa campioană a abordat jocul de la Bucureşti cu un lot din care au lipsit, accidentaţi fiind, Cătălin Fercu (nu a jucat nici etapa trecută), Eugen Căpățână, Samuel Mariș, Gabriel Conache, Mihai Lazăr, Marius Simionescu, Ionel Bădiu, Stephen Shennan, Tangimana Fonovai, Manu Leiataua, James Doyle, Luke Samoa, în timp ce la C.S.M. Bucureşti, foştii timișoreni, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Paula Kinikinilau şi Daniel Carpo, au fost prezenţi pe terenul de joc, evoluând cu succes împotriva foştilor coechipieri.

După 10 minute de joc, gazdele au punctat. Lovitura de pedeapsă a fost convertrită de Valentin Calafeteanu, iar C.S.M. București conducea cu 3-0. În minutul 19, la capătul unei excelente acțiuni a pachetului de înaintare, Andrei Rădoi a reușit să culce balonul în terenul de țintă advers, punând primul eseu pentru Timișoara. Jody Rose a convertit eseul, iar tabela de scor indica avantajul oaspeților, 3-7. Câteva minute mai târziu, în minutul 25, Jody Rose a convertit o lovitură de pedeapsă și a ridicat scorul la 3-10.

După câteva greșeli în tabăra echipei campioane, bucureștenii marchează din două lovituri de pedeapsă, minutele 30 și 34, prin Valentin Calafeteanu, diferența de scor reducându-se astfel, 9-10. În minutul 38, campionaii au declanșat un atac, au construit bine, iar după un balon în margine a fost dictată o lovitură de penalitate în favoarea lor, Jody Rose convertind-o și punând astfel încă trei puncte în dreptul echipei bănățene, 9-13. Cu acest scor s-a intrat la vestiare.

Imediat ce a început repriza secundă, în minutul 41, C.S.M.-ul obține o lovitură de pedeapsă, iar Valentin Calafeteanu a convertit, scorul devenind 12-13. Trei minute mai târziu, Jody Rose a ratat o lovitură de penalitate, iar în minutul 51, Darren Baron a reușit un drop-gol și a readus echipa gazdă în avantaj, 15-13. 

Din minutul 56, Jody Rose a readus echipa campioană în avantaj, 15-16, după ce a convertit o nouă lovitură de penalitate. În minutul 59, s-a produs greșeala care, poate a demoralizat echipa campioană. Un balon de urmărire aruncat spre terenul de țintă al echipei timișorene a fost scăpat din mâini de Henry Seniloli, iar Hinckley Vaovasa a prins balonul și l-a culcat în terenul de țintă al echipei bănățene, 20-16, iar după convertirea eseului, 22-16. 

În minutul 73, bucureștenii și-au mărit avantajul, 25-16, Darren Baron convertind o lovitură de penalitate. Același Darren Baron, în ultimul minut al partidei, a stabilit scorul final, după ce a convertit o lovitură de pedeapsă. C.S.M. București a învins așadar campioana en-titre, Timișoara Saracens cu 28-16, iar cu un total de 11 puncte, se află, după trei meciuri, pe locul doi în clasamentul la zi al SuperLigii. Timișoara Saracens, după cel de-al doilea meci din întrecere, rămâne pe locul 5, având un total de 4 puncte.

Pentru echipa bănățeană, Jody Rose a reușit o evoluție în urma căreia a marcat nu mai puțin de 11 puncte din totalul de 16 ale timișorenilor (a convertit un eseu și trei lovituri de pedeapsă), iar pentru formația bucureșteană, Valentin Calafeteanu a înscris 12 puncte din totalul de 28 ale gazdelor (a convertit 4 lovituri de pedeapsă).   

Echipele aliniate au fost:

C.S.M. București: Savin Alexandru, Omar Baliashvili – Makefu Tongia – Riley Winter, Lash Azaladze – Stelian Bucrea, Adrian Ion (cpt.) – Daniel Carpo – Valentin Calafeteanu – Darren Baron – Moa Mua Maliepo, Paula Kinikinilau – Marian Ispir, Jack Cobden, Hinckley Vaovasa. Antrenor, Eugen Apjok.

Timișoara Saracens: Sione Taupaki, Mesake Doge – Andrei Rădoi – Valentin Popârlan, Marian Drenceanu – Daniel Ianuș, Vasile Rus (cpt.) – Michael Stewart – Ratu Seniloli – Jody Rose – Brian Sefanaia, Tevita Manumua – William Helu, Mădălin Lemnaru – Florin Popa. Antrenori, Matt Williams și Sosene Anesi. 

Etapa viitoare, Timișoara Saracens va evolua pe teren propriu, Arena „Dan Păltinișanu” din Timișoara, împotriva echipei ce este lider în clasamentul de până acum al SuperLigii, C.S.A. Steaua București (15 puncte), echipa bucureșteană având 3 meciuri jucate. Jocul etapei a IV-a, dintre Timișoara Saracens și C.S.A. Steaua București se va desfășura în deschiderea rundei, vineri, 15 septembrie, cu începere de la ora 19. 

Cornel Seracin  

Foto: www.facebook.com/rugbytimisoara