După eșecul din prima etapă a ediției 2017/2018 din Liga „Zimbrilor”, înfrângere la limită, la Călărași, în ultimele secunde, S.C.M. Politehnica Timișoara a repurtat un succes muncit în cea de-a doua etapă a întrecerii interne, impunându-se la finalul celor 60 de minute ale jocului, pe teren propriu, Sala Sporturilor „Constantin Jude”, împotriva echipei H.C. Vaslui, cu rezultatul final, 28-23.

Echipa moldavă, o echipă incomodă, învingătoare în prima etapă pe teren propriu, 30-26, împotriva formației C.S.M. București, a dovedit ambiție în jocul de la Timișoara, dar dorința de victorie a team-ului alb-violet s-a dovedit peste ambiția echipei de handbal din Vaslui, astfel că, S.C.M. Poli a dobândit primele trei puncte din această ediție de campionat.

Începutul jocului a fost fulminant pentru timișoreni. Prin golul lui Didi Hrimiuc, S.C.M. Politehnica Timișoara a deschis scorul, după care s-a văzut egalată de Claudiu Dediu, apoi s-a desprins până la 5-1. 

A urmat un reviriment al oaspeților, care din minutul 22 se aflau la o diferență de doar un gol în spatele gazdelor, 10-9. Până la finalul primei reprize, gazdele și-au asigurat un avantaj destul de fragil, 15-13, anunțând o repriză secundă disputată. 

În pauza meciului au fost oferite premii spectatorilor, prezenți în număr destul de restrâns în tribunele sălii sporturilor „Constantin Jude”. Trei dintre handbalistele noului club de handbal feminin al Timișoarei, S.C.M. Timișoara, Bianca Curmeț, Mariana Filip și Cristina Predoi s-au aflat la centrul terenului și au aruncat trei mingi în tribune, spectatorii care au prins cele trei mingi au fost cei premiați. 

Repriza secundă a adus la primul atac, gol pentru oaspeți, Valentin Anton reușind să înscrie pentru 15-14. Gazdele au ratat primul atac al reprizei secunde, portarul Bogdan Pralea având două intervenții salvatoare la aruncările handbaliștilor timișoreni. Din aruncare de la 7 metri, Alin Șania a marcat primul gol al gazdelor în repriza secundă, 16-14. 

A urmat o minge aruncată în bara porții timișorene, autor fiind Claudiu Dediu, după ce un contraatac al Timișoarei a fost întrerupt. Vuk Milošević  a înscris pentru 17-14, iar Valentin Anton a marcat pentru Vaslui, 17-15. A urmat o minge aruncată în bara porții moldave, după care, la atacul vasluienilor, Gabriel Bujor la faultat dur pe Vuk Milošević, iar arbitrul a scos cartonașul roșu pentru vasluian, apoi cartonașul albastru, descalificându-l. Faza s-a petrecut în minutul 40. 

Desprinderea echipei timișorene, în această parte secundă, s-a produs la mijlocul reprizei, deși gazdele au fost în inferioritate numerică, prin eliminarea temporară (două minute) a lui Andrei Păiuș. În aceste condiții de inferiortate numerică, Zlatko Daskaloski a reușit să apere două mingi trimise de vasluieni la poarta sa, iar Miloš Orbović a înscris pentru S.C.M. Politehnica Timișoara, 20-16. 

Pe toată durata reprizei a doua, jocul a avut un curs favorabil echipei gazdă care nu a mai pierdut conducerea scorului, S.C.M. Politehnica Timișoara având o diferență de șapte goluri, 27-20, prin minutul 57. 

Ultimul gol pentru echipa timișoreană în acest joc a fost marcat de Vuk Milošević, în urma unei aruncări la poarta oaspeților de la distanță, 28-21, oaspeții reușind alte două goluri până în finalul jocului, unul dintre aceste goluri fiind matcat de Ștefan Cumpănici din aruncare de la 7 metri.

S-a încheiat, S.C.M. Politehnica Timișoara-H.C. Vaslui 28-23, marcatorii echipei gazdă fiind Miloš Orbović (5 goluri), Filip Marjanović (5 goluri), Vuk Milošević (4 goluri), Krsto Milošević (3 goluri), Didiu Hrimiuc (3 goluri), Flavius Cîmpan (3 goluri), Cristian Fenici (3 goluri), Alin Șania (două goluri), pe când din formația vizitatoare, cei mai eficienți marcatori au fost Claudiu Dediu (6 goluri), Valentin Anton (5 goluri) și Alexandru Farcaș (5 goluri). 

La finalul jocului, antrenorul echipei H.C. Vaslui, Sandu Iacob, a declarat: „Noi n-am avut luciditate pe fazele de atac, am pierdut câteva posesii foarte ușor și, de asemenea, am întâlnit o apărare foarte bună. Se apără foarte bine în sistem, relațiile sunt, pe faza de apărare, la Timișoara, foarte bune. Am fost nevoiți să recuperăm, a fost consumul de energie suficient de mare. Echipa din Timișoara a obținut o victorie meritată, lucru pentru care o felicităm”.

Din partea echipei învingătoare, au vorbit la conferința de presă de după meci, antrenorul Pero Milošević și Krsto Milošević (inter stâng). Antrenorul echipei în alb-violet a spus că: „Echipa din Vaslui a alergat mult, a jucat cu inima. Am meritat victoria, azi, pentru că am condus tot meciul, l-am controlat. Am fost foarte puternici în apărare, am făcut câteva greșeli în atac, dar eram cu puțină tensiune după debutul de campionat pierdut la Călărași, în ultima secundă. Îmi felicit jucătorii pentru victorie, dar și pe cei ai echipei din Vaslui, pentru că au făcut un meci bun, dar azi ma fost peste ei. Stilul nostru din ultimii doi ani a implicat cea mai bună apărare dintre toate echipele. Ne dorim să continuăm așa tot sezonul. Noi nu am pierdut la Călărași din cauza apărării, ci a atacului. Astăzi atmosfera a fost bună în sală. Publicul ne-a ajutat”.

Inter stâng-ul Krsto Milošević a spus: „Este o mare victorie pentru noi, după lipsa norocului de la Călărași. Meciul de astăzi a fost foarte greu, era primul meci acasă și am simțit presiune pe umeri. Am luptat. Cred că e cel mai tare campionat al României de până acum. Au venit mulți jucători străini, e un campionat tare”. 

În urma acestui rezultat, S.C.M. Politehnica Timișoara a obținut primele trei puncte, iar etapa viitoare se va deplasa la Constanța, urmând să evolueze aici împotriva echipei A.H.C. Dobrogea Sud, duminică, 17 septembrie. 

    

Cornel Seracin