Dezbaterea publică ce a avut ca temă „Infrastructura sportivă timișoreană între prezent și viitor”, organizată prin bunăvoința lui Cristi Brâncovan, s-a desfășurat potrivit programului și a adus un dialog furtunos între reprezentanții autorităților locale și județene, între autoritățile publice și invitați.

„Eu am sesizat săptămânile trecute, o lipsă de dialog între factorii de decizie ai orașului și ai județului și, tocmai de aceea am invitat, chiar asociația din care fac parte, Druckeria, să organizăm sub egida Druckeria această întâlnire, dar vă spun din start că, foarte mulți membri au privit cu reticență o astfel de dezbatere și asta ar cam trebui să ne dea de gândit, pentru că, nu uitați, în urmă cu 10 ani, eram o comunitate, toți. Acuma am ajuns dezbinați, iar rezultatele se văd și în plan sportiv și se văd și ca infrastructură. În atare condiții, am preluat eu inițiativa de a sesiza problema de fond, a lipsei de comunicare și, mai sesizez un lucru, că toată această discuție despre sală, despre stadion, mai ales despre stadion, pleacă de la niște orgolii politice. Eu, mi-aș dori foarte tare să se găsească rezolvare și să mergem înainte cu obiectivele astea, pentru că, eu observ că nu se pot lua hotărâri în privința infrastructurii, fiind o problemă de patrimoniu. Nu se pot lua hotărâri pentru că nu există majoritate nici în Consiliul Județean, dacă nu se găsesc soluții unanim acceptate, nici în Consiliul Local, și asistăm, spre exemplu, la blocarea unor locații, cum ar fi cea de la Giroc (eu cred că acum acea locație este blocată)”,  a spus organizatorul acestei dezbateri, Cristi Brâncovan.

Dialogul a fost structurat în două episoade. În primul episod s-au adus în discuție câteva aspecte auxiliare despre programe ale infrastructurii din oraș, iar în ultimul episod s-a dialogat despre Arena „Dan Păltinișanu” și viitoare Sală Polivalentă.

Au răspuns invitației, așa cum a fost stabilit, edilul-șef al municipiului Timișoara, Nicolae Robu și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, jurnaliști, susținători ai sportului timișorean etc.

Intențiile autorităților locale și județene converg în totalitate spre binele orașului, numai că modalitățile de a le realiza sunt diferite, iar aceste modalități de realizare au adus și aduc multe dispute la nivelul deciziei politice, fiecare din cele două autorități fiind dispusă să cedeze cu greu sau deloc vreun compromis.

Municipalitatea se va ocupa de ridicarea unui stadion nou de rugby, cel vechi, care se află în proprietatea sa (stadionul „Gheorghe Rășcanu”), fiind „prevăzut pentru reabilitare în acest an, dar nu pentru o schimbare a categoriei din care face parte”, potrivit celor declarate de edilul-șef al municipiului Timișoara, la acest dialog. Noul stadion de rugby va fi ridicat în Calea Buziașului, lângă Arena pe care evoluează echipa de fotbal Ripensia Timișoara, aici urmând să fie realizat un complex sportiv și de agrement ce va cuprinde un bazin de înot, acoperit, un bazin de înot, olimpic, un teren de tenis, un teren de minifotbal, baschet și handbal, locuri de joacă pentru copii și un spațiu verde pentru odihnă, agrement pentru persoane de toate vârstele, acest proiect aflându-se la ultimele etape înainte de a fi demarată construirea. „Pe Calea Buziașului vom avea un stadion, care l-a început va fi făcut cu 5.000 de locuri și apoi crescut în etape, după cum vom avea bani la bugetul local. Ideea mea este să fie inspirat după stadionul de la Ploiești, și acel stadion va fi dedicat echipei de rugby. Va fi dedicat în special pentru rugby, pentru că este echipa cea mai bună pe care o avem în momentul de față”, a spus Nicolae Robu în timpul dialogului cu publicul.  

Au urmat dezbateri privind viitoarea Sală Polivalentă a Timișoarei, sală care a adus polemici între Robu și Dobra, cei doi lideri nereușind să se pună în acord cu amplasarea ei. Liderul județean, susține amplasarea viitoarei săli polivalente în comuna Giroc, în timp ce liderul municipalității susține amplasarea sălii la Timișoara, aceasta urmând să fie construită cu finanțare de la bugetul local. Invitații prezenți la dialog au susținut construirea acestei săli la Timișoara, iar unii nu au avut nimic împotrivă în condițiile în care ea se va ridica în comuna Giroc, principala lor dorință fiind ca acestă sală să se ridice în folosul comunității din acestă regiune. 

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a prezentat primul obiectiv al instutuției pe care o conduce, Sala Polivalentă: „nu este un obiectiv finanțat nici de către Consiliul Județean, nici de către Primăria Municipiului Timișoara, este un obiectiv finanțat în totalitate de Compania Națională de Investiții, din subordinea Ministerului Dezvoltării. Nu este decizia la noi în ogradă, e decizia la cei care finanțează, să alegă cea mai bună locație. Să atragem acea investiție, iar apoi noi, ca autorități locale și județene să venim să sprijinim  cu acces, cu facilități suplimentare, cu tot ceea ce înseamnă și tot ceea ce derivă dintr-o astfel de investiție”

Călin Dobra a spus că, dacă C.N.I. hotărăște că cel mai bun teren pentru ridicarea sălii polivalente, este cel pus la dispoziție de Primăria Municipiului Timișoara, consilierii social-democrați vor susține această investiție și i-a solicitat primarului să-i dea garanți că, dacă C.N.I. consideră că terenul ales de C.J.T. pentru ridicarea acestei săli, este mai bun, liberalii din C.J.T. vor vota susținerea construirii acestei săli pe terenul propus de județ. 

Despre Arena „Dan Păltinișanu”, opiniile municipalității și ale județului au fost, din nou, divergente. Primarul Timișoarei consideră că Arena „Dan Păltinișanu” mai poate fi folosita printr-o investiție minoră și după ce va fi gata noul stadion. Edilul-șef al municipiului Timișoara a solicitat președintelui Consiliului Județean să lase stadionul în proprietatea primăriei, iar primăria va investi în reabilitarea lui pentru a mai putea fi utilizat pentru diferite activități sportive și culturale. În schimbul oferirii proprietății stadionului, primăria s-a angajat să dea C.J.T-ului un teren din proprietatea ei pentru ca reprezentanții județului să poată ridica noul stadion. „De ce trebuie să demolați ca să construiți un stadion nou, când Timișoara are locație unde puteți construi un stadion nou, fără să demolați nimic?”, l-a întrebat Robu, în timpul dezbaterii, pe liderul județului.

Președintele Consiliului Județean Timiș consideră că stadionul nu se poate reabilita și că reabilitarea „înseamnă schimbare în totalitate”. C.J.T.-ul a realizat o expertiză a stadionului, iar în urma acestei expertize a rezultat că stadionul trebuie demolat. Potrivit acestei expertize, movilele de pământ pe care a fost ridicată Arena s-au degradat în timp ca urmare a ploilor, aceste movile fiind pătrunse de găuri. C.J.T. va demara un studiu de fezabilitate pentru stadion, iar acest studiu va arăta ce înseamnă realizarea unei investiții pentru a se ridica un stadion nou pe locul celui vechi.

Călin Dobra a spus că nu va demola stadionul până nu va avea un contract de execuție, iar în cadrul acestui contract de execuție, firma care va câștiga licitația pentru ridicarea stadionului, va trece la demolarea lui. Construirea noului stadion se va face, potrivit declarațiie lui Dobra, pe baza unui singur contract. 

Oricum, ridicarea unui nou stadion la Timișoara prin finanțarea lui de către Ministerul Dezvoltării, Guvernul României prin Compania Națională de Investiții, nu se va putea face până în 2020, până atunci C.N.I. având în plan abilitarea stadioanelor din România, care vor intra în circuitul turneului final al Campionatului European de Fotbal din 2020.  

Referindu-se la ridicarea noului stadion, președintele Dobra a rostit următoarele la dezbaterea organizată: „După ce se va demara proiectarea, va urma licitația și se va încheia contractul de execuție propriu-zisă. În momentul acela vom mai putea discuta cu C.N.I.-ul dacă mai există din rezerva de bani alocată proiectului pe stadioane și vom putea accesa și noi. Dacă nu, îl vom face noi, din bugetul nostru propriu”.

Fostul arbitru internațional, Nicolae Grigorescu, în cuvântul domniei sale de la această dezbatere a făcut apel la înțelegere în spiritul Politehnicii: „Cunosc un singur spirit, Politehnica și, rețineți că, vă spune unul care n-a jucat un minut la Politehnica: acest spirit, indiferent cine va fi Primar, Președinte de Consiliu Județean, aici sau la București, sau prim-ministru, spiritul acesta nu va dispărea niciodată. Nu înțeleg de ce ne batem pe locații, când proiectele sunt amândouă pentru Timișoara și pentru sportul timișorean! Eu nu pot să înțeleg C.N.I.-ul! Această Companie Națională de Investiții nu aude, nu ascultă vocea Timișoarei? Ei trebuie să vină să ne impună terenul? Ei, dacă vor, ne obligă să-l facem la limita dintre județe? Nu! Eficiența, proiectul cel mai bun. Faceți o comisie mixtă de juriști, reprezentanții dumneavoastră și ai opiniei publice, care să analizeze și să facă o verificare a tuturor bazelor din județ, indiferent de ce natură sunt, private, de stat sau neclare. Veniți cu ele publice și scoateți prin subscriere publică, la oamenii care vor să vină să investească, dacă există posibilitatea, fie în parteneriat cu Primăria, fie în parteneriat cu C.J.T. Pe acest stadion nu mai pot intra mai mult de 15.000 de spectatori. Țineți cont că, în condițiile de licențiere din vară, s-ar putea să ne spună, «nu mai jucăm aici!». Și ce fac timișoreni? Nu mai au nici fotbal! Deci, eu vă rog, din suflet, faceți o comisie mixtă de analiză.”

În urma acestei dezbateri, s-a ajuns la concluzia că Timișoara a rămas mult în urma altor orașe din țară în ceea ce privește infrastructura pentru sport și evenimente culturale, iar această situație trebuie corectată, factorii decizionali fiind chemați de societatea civilă să susțină această corectare. 

De la preluarea funcției de primar al municipilului Timișoara de către Nicolae Robu, în anul 2012, în oraș nu s-a înregistrat vreun progres vizibil în ceea ce privește infrastructura pentru sport. La nivelul județului Timiș sunt ridicate 169 săli de sport și 163 terenuri de sport, acestea fiind în comune și în orașe mici, potrivit celor spuse de Călin Dobra în timpul dezabaterii.

Deși se părea că nu vor ajunge la niciun compromis în timpul dialogului, primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, la finalul dezbaterii, au consimțit să-și dea mâna pentru a merge împreună la București să susțină interesele municipiului Timișoara în fața forurilor decizionale centrale.

Cornel Seracin