Echipa de baschet masculin, C.S. S.C.M. Timișoara are un joc greu pe teren propriu, de această dată împotriva echipei campioane a României, C.S.M. C.S. Universitatea Oradea. Cele două echipe se află față în față pentru a patra oară în această ediție de campionat, în jocurile de până acum orădenii având un ușor avantaj, 2-1.
„Leii” din Banat au început această ediție de campionat, chiar la Oradea, împotriva echipei campioane, iar la finalul celor 40 de minute ale jocului au fost învinși, 65:75. Meciul s-a jucat în prima fază a campionatului, etapa întâi, tur. În retur, la Timișoara, pe parchetul Sălii Sporturilor „Constantin Jude”, tot orădenii aveau să se impună, „leii” din Banat fiind învinși, 76:99.
La finalul fazei întâi, ambele echipe aveau să se califice în grupa de elită a întrecerii, evoluând în Grupa „Roșie” în faza a doua a întrecerii.
Până acum, de-a lungul evoluțiilor lor în această fază a doua a grupei de elită, în cele șase meciuri disputate, la care se adaugă jocurile fazei întâi, cele două combatante care se vor afla, din nou, față în față, la Timișoara, au adunat, în clasamentul grupei, un total de 29 puncte (C.S. S.C.M. Timișoara) și 32 puncte (C.S.M. C.S. Universitatea Oradea). Astfel, C.S. S.C.M. Timișoara va începe acest joc de pe locul 5 al clasamentului (penultimul), iar C.S.M. C.S. Universitatea Oradea, de pe locul 3 al clasamentului. Ambele echipe vor juca, în paly-off, următoarea fază a întrecerii.


Extrema echipei timișorene, Marko Stojadinović, a prefațat astfel acest joc: „Este o săptămână importantă pentru noi. Trebuie să păstrăm ritmul alert și să fim concentrați. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție pentru a ne recupera și a pregăti meciul cu Oradea, așa cum se întâmpla când exista ciclul obișnuit de șapte zile. Cunoaștem bine echipa din Oradea, împotriva căreia am jucat deja de trei ori. Au adus doi baschetbaliști noi, al căror joc îl vom studia, și cred că dacă nu facem rabat de la efort putem câștiga acest meci pe care îl jucăm acasă. Îmi doresc să rămânem neînvinși acasă în Top 6 și îmi mai doresc ca fanii să vină în număr mare, precum la meciul cu Clujul. Ei ne dau energie atunci când mai avem dificultăți în joc și îi vrem alături de noi. Dacă reușim să ne facem jocul, dacă alegem cele mai bune soluții și ne apărăm agresiv, putem bate orice echipă, aici, la Timișoara”.
În trecuta etapă a campionatului, în primul joc din returul fazei a doua, C.S. S.C.M. Timișoara a suferit o înfrângere la scor, la Sibiu, împotriva echipei ce deține primul loc în clasamentul întrecerii, B.C. C.S. Universitatea Sibiu, 71:97. În prima repriză a jocului, „leii” din Banat nu au avut o evoluție sub adversara lor de pe parchet, disputând, curajos, de la egal la egal, confruntarea cu liderul. La pauza meciului, avantajul era de partea echipei timișorene, 43:42. Jocul a fost cedat în partea a doua, atunci când „leii” din Banat au fost dominați din punct de vedere fizic de „vulturi”, iar la finalul confruntării, echipa bănățeană a cunoscut cea de-a doua ei înfrângere din această fază, prima la o diferență așa de mare la scor.


Despre jocul împotriva echipei campioane, conducătorul de joc al echipei bănățene, Octavian Popa Calotă, a declarat: „Orice meci din Top 6 este dificil. Jucăm împotriva campioanei, deci, orice alte cuvinte sunt de prisos. Vom încerca din răsputeri să rămâne neînvinși acasă. Vrem ca să câștigăm și acest meci, avem nevoie de victoria aceasta. Oradea poate fi periculoasă pe toate capitolele. E campioana României. Este o echipă foarte puternică, care joacă un baschet curat, spectaculos și, cu siguranță va fi un meci de care pe care. Punctele sunt foarte importante. Trebuie să ne concentrăm pe joc, trebuie să ne pregătim pentru play-off. Lăsăm la o parte calculele. Cu siguranță ne așteptăm la o sală plină. Așteptăm tot publicul timișorean cunoscător de baschet, și nu numai, iubitor de sport în general, să vină la sală. Sportul nu are sens fără suporteri și, de aceea ne dorim să luptăm pentru ei și împreună cu ei”.


De la ultima confruntare dintre cele două echipe, în lotul ardelenilor au sosit, de curând, doi baschetbaliști, Nikola Marković (baschetbalist ce evoluează în apropierea coșului și care trebuie să apere spațiul de trei secunde. A jucat, înainte de sosirea în România, pentru echipa poloneză, Anwil Włocławek) și Marc Antonio Carter (baschetbalist cu responsabilități de a recupera ofensiv, abil la aruncările deschise, fost, înainte de a ajunge în România, la echipa argentiniană Asociación Atlética Quimsa).
Jocul ce contează pentru etapa a XXI-a a Ligii Naționale de Baschet, cea de-a VII-a etapă (a doua a returului fazei a doua) a grupei de elită, Grupa „Roșie”, dintre C.S. S.C.M. Timișoara și C.S.M. C.S. Universitatea Oradea, va avea loc sâmbătă, 16 martie, de la ora 17 și 45 minute, pe parchetul Sălii Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara.


Cornel Seracin