Echipa de fotbal A.S.U. Politehnica Timișoara a obținut, în cea de-a XXX-a etapă a ligii secunde, cel mai clar succes din acest an competițional, reușind să dispună cu 4-0 de echipa A.C.S. Dacia Unirea Brăila, ultima clasată în ierarhia de până acum a competiției.
Pe toată durata jocului, „Băieții în Ghete” au interpretat o compoziție tehnico-tactică care le-a adus un cvartet marcator, iar odată cu acesta, trei prețioase puncte care îi saltă în clasamentul întrecerii până pe locul 12, cu un total de 35 puncte adunate de-a lungul celor treizeci de etape.
Mai întâi, atacantul Cristian Ene avea să dea tonul memorabilului succes, reușind să deschidă scorul în minutul 22, 1-0. În minutul 24, mijlocașul Alin Manea avea să ridice scorul, la 2-0, iar în minutul 28, Adrian Bedea, după ce a luat o acțiune pe cont propriu, începută de la aproximativ 60 de metri de poarta adversă, lateral stânga, a intrat în zonă centrală, a driblat câțiva adversari ieșiți în cale, a ajuns față în față cu portarul oaspeților și a trimis mingea, cu un șut pe jos, de la 16 metri, în poarta echipei din Brăila, 3-0. În minutul 35, Alexandru Cherecheș avea să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor acestei partide, înscriind în poarta „uniriștilor” și, stabilind, practic, rezultatul final al jocului, 4-0.
Echipa vizitatoare a periclitat o singură dată, în această primă repriză, poarta gazdelor, în urma unei lovituri de colț, portarul Rareș Murariu reușind să rezolve situația echipei adverse, scoțând mingea de sub bară (mingea a fost deviată de un coechipier, se pare).
Având un avantaj detașat încă din prima repriză, în partea secundă a jocului, echipa bănățeană nu a mai apăsat accelerația, dar, prin Adrian Bedea (minutul 66) și Fabio Trip (minutul 68), a avut posibilitatea să mai înscrie goluri. În minutul 59, tribuna a solicitat penalty pentru un henț comis de un fotbalist din echipa brăileană în propriul careu.
Pe final, Dacia Unirea Brăila a încercat să înscrie golul de onoare, dar fără sorți de izbândă, noul intrat în poarta gazdelor, înlocuindu-l pe Rareș Murariu, tânărul goalkeeper de doar 15 ani, Alexandru Borbely, debut în Liga a II-a, s-a dovedit imbatabil la încercările oaspeților.
Odată cu acest meci, A.S.U. Politehnica Timișoara, prin victoria obținută, urcă în clasamentul competiției și pune o diferență de cinci puncte între ea și primul loc retrogradabil din Liga a II-a, locul 16, A.S.C. Daco-Getica Bucureşti. După două rezultate de egalitate, obținute consecutiv, în etapa trecută, la Constanța, 1-1 și în urmă cu două etape, pe propriul teren, 1-1, cu A.S.C. Daco-Getica Bucureşti, A.S.U. Politehnica Timișoara a revenit pe gazonul Arenei „Dan Păltinișanu” cu o nouă evoluție bună, o evoluție urmărită și aplaudată de aproximativ 400 de spectatori.


Pe terenul de joc, la primul fluier al arbitrului, au fost prezenți următorii fotbaliști:
A.S.U. Politehnica Timișoara: Rareș Murariu (minutul 76, Alexandru Borbely) – Cristian Scutaru, Ioan Mera (Ionuț Coadă, minutul 46), Călin Jurj - Alin Ignea, Adrian Bedea, Octavian Ursu (Fabio Trip, minutul 60), Alin Manea, Cristian Dros - Alexandru Cherecheş, Cristian Ene. Antrenor, Cosmin Petruescu.
A.C.S. Dacia Unirea Brăila: Iulian Moldoveanu - Jean Prunescu, Constantin Mușea, Marius Moroianu, Mohamed Diakite - Adreano van den Driest, Robert Căruță (Alexandru Izmană, minutul 46), Alex Sahru, Costin Ciucureanu (Claudiu Ioniță, minutul 74), Leonard Coteţ (Tiberiu Subțirică, minutul 55), Andrei Pleșa. Antrenor, Florentin Petre.
Au arbitrat acest meci, Marius Chioran (centru), Gheorghiță Bălan (asistent), Mihai Ionescu (asistent).


La finalul jocului, la conferința de presă, antrenorul echipei timișorene, Cosmin Petruescu, a declarat, printre altele: „Mă bucur c-am făcut o partidă bună, ținând cont că este a treia într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu deplasări de sute de kilometri. N-a fost deloc ușor! Am întâlnit o echipă care poate pune probleme oricărui adversar. Rezultatele lor din primele două, trei etape ale returului, au fost mincinoase, în condițiile în care nu s-au bazat pe tot lotul de jucători. Mă bucur că mesajul pe care l-am transmis, după jocul cu Farul Constanța, a fost perceput corect de către jucătorii pe care-i antrenez. Îi felicit pentru joc, pentru atitudine, dar mai ales pentru modul în care au înțeles să-și respecte adversarul, în special în prima repriză”.


„Principalul” echipei brăilene, fostul mijlocaș al echipei naționale de fotbal seniori a României, participant la turneele finale ale Campionatelor Europene de Fotbal din 2000 (Belgia și Olanda) și 2008 (Austria și Elveția), Florentin Petre, a declarat următoarele, la conferința de presă de după acest joc de la Timișoara: „Am avut o deplasare foarte lungă. Am avut, de fapt, trei meciuri în nouă zile, zece zile. S-a acumulat oboseală destul de mare asupra băieților mei. Dar asta nu este o scuză pentru rezultatul pe care l-am înregistrat astăzi. Într-adevăr, am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucători cu experiență. O parte din jucătorii noștri, probabil că încă se mai gândeau la succesul pe care l-am avut în meciul trecut, acasă, cu Energeticianul și încă mai trăiau din amintirile frumoase. Sincer să fiu, mai ales în a doua repriză, unde cât de cât am echilibrat jocul, poate meritam să marcăm și noi unu, maxim două goluri. Totodată ați avut un portar bun, astăzi. A scos două, trei mingi foarte grele. Se vede c-aveți o stabilitate, aveți condițiile necesare unei echipe de Liga întâi. Sper, ca pe viitor, să vă realizați obiectivele pe care vi le-ați propus aici”.


Etapa viitoare, A.S.U. Politehnica Timișoara va evolua, la finalul săptămânii viitoare, în derby-ul concitadinelor, în deplasare, cu A.F.C. Ripensia Timișoara (locul 9, 39 puncte).


Cornel Seracin
Foto: Ioana Tudorescu