A.F.C. Ripensia Timișoara a obținut o victorie in extremis în cea de-a XXX-a etapă a ligii secunde de fotbal, impunându-se în minutele suplimentare la Petroșani, în fața echipei locale A.C.S. Energeticianul, 2-3.
Timp de mai bine de jumătate de ceas jucat, cele două echipe nu au reușit să înscrie, Ripensia Timișoara fiind mai mult prezentă în jumătatea adversă de teren. În minutul 32, Alexandru Stoica a înscris pentru Ripensia, fotbalistul sosit în iarnă la echipa în galben-roșu, de la Academica Clinceni, bifând în acest fel, primul lui gol pentru „Ripi”.
În ultimul minut suplimentar al primei reprize (45+2), Robert Petre, cu o lovitură de cap, a marcat golul egalizator, iar la vestiare s-a intrat cu un scor egal, 1-1.
Mansour Gueye, cu o lovitură de cap, avea să înscrie pentru Ripensia, la puțin timp după reluarea jocului, din minutul 51 scorul devenind, din nou, favorabil oaspeților, 1-2.
În minutul 70, Cosmin Ionică a mai reușit odată să stabilească egalitatea scorului, atacantul gazdelor reluând o minge, din patru metri, primită dintr-o centrare la firul ierbii, 2-2.
Finalul jocului a fost unul dramatic. Pe contraatac, Ripensia Timișoara avea să lovească decisiv în ultimul minut de timp suplimentar, 90+5. Alexandru Popovici i-a pasat lui Andrei Dumiter, care, la rândul său, aflat faţă în faţă cu portarul advers, a trimis mai departe pentru Octavian Drăghici. Experimentatul vârf a îndeplinit apoi o simplă formalitate, trimiţând balonul în poarta goală, iar „Ripi” pleca de pe terenul din Vale cu toate cele trei puncte puse în joc.
Victoria Ripensiei a fost adusă de un trio ofensiv foarte prolific în această partidă de la Petroșani, Constantin Stoica, Mansour Gueye şi Octavian Drăghici reușind, prin golurile lor din acest meci, să consemneze prima evoluție a lui „Ripi” din acest an competițional, în care echipa bănățeană a introdus de trei ori balonul în poarta adversă.
Prin acest succes obținut in extremis, Ripensia Timișoara a adunat, în această ediție de campionat, cea de-a patra izbândă în deplasare, iar după treizeci de etape din competiție, totalizează 10 succese, 9 rezultate de egalitate și 11 înfrângeri.
Staff-ul tehnic al echipei timișorene, Alexandru Pelici (antrenor principal), Călin Mada (antrenor secund), Iulian Muntean (antrenor secund), Gheorghe Stoianov (antrenor pentru portari), de la primul joc pentru care a pregătit gruparea bănățeană, cel din etapa cu numărul șaisprezece, când „Ripi” a evoluat pe gazonul stadionului „Ilie Oană” din Ploiești, împotriva echipei locale, Petrolul, a adunat în statistici un total de 7 victorii, 4 rezultate de egalitate și 4 înfrângeri (două pe teren propriu și două în deplasare), iar totalul punctelor aduse de echipă, cu acest staff tehnic, de la instalarea lui, este de 25, în clasamentul întrecerii. Până la schimbarea băncii tehnice, de la începutul acestei ediții a competiției, Ripensia Timișoara a obținut, în primele cincisprezece etape, 14 puncte, din 3 victorii și 5 rezultate de egalitate, de alte 7 ori, echipa în galben-roșu fiind învinsă (de trei ori acasă și de patru ori în deplasare).
După treizeci de etape desfășurate din această ediție a ligii secunde de fotbal, Ripensia Timișoara are un total de 39 puncte și se află pe locul 9 în clasamentul la zi al competiției. Un minus șase, în dreptul echipei bănățene, în ceea ce privește clasamentul adevărului.


Pe gazonul stadionului din Petroșani, la fluierul de start al arbitrului, au fost următorii fotbaliști:
A.C.S. Energeticianul: Teodor Axinte - Marius Ioniță, Alex Misarăş - Vlad Tudorache, Claudiu Petruș (Sandu Iovu, minutul 58), Robert Petre, Drilon Cenaj (Marius Cioiu, minutul 64), Andrei Dragu - Vlad Rusu, Cosmin Ionică, Răzvan Gunie. Antrenor, Emil Szolomajer.
A.F.C. Ripensia Timișoara: Horațiu Moldovan - Bogdan Străuț, Mihai Hecsko, Andrei Tînc, Marian Anghelina, Adrian Popa, Alin Burdeț - Alexandru Popovici - Mansour Gueye, Alexandru Stoica, Andrei Dumiter. Antrenor, Alexandru Pelici.
Au arbitrat acest joc, Cristian Codrea (centru), Radu Despa (asistent), Marius Bălan (asistent).


Concluziile rostite de „principalul” echipei timișorene, Alexandru Pelici, după succesul echipei sale obținut la Petroșani, potrivit site-ului oficial al grupării timișorene, www.ripensiatimisoara.ro, sunt: „A fost un meci frumos, mai ales pentru aceia care au fost neutri. A fost un spectacol fotbalistic, cu goluri multe, cu ocazii, cu situaţii. În schimb, a fost un meci de infarct pentru antrenori şi pentru cei implicaţi direct. A fost un meci care s-a încheiat fericit pentru noi. Îmi felicit băieţii pentru că au luptat până în ultima clipă. Avem toată admiraţia şi pentru copiii de la Energeticianul, mai ales dacă sunt adevărate lucrurile ce se aud, vizavi de condiţiile în care muncesc. Jos pălăria pentru ceea ce au arătat în partida de azi. Noi de bucurăm de acest succes. A fost o victorie foarte importantă, căci ne distanţează la 9 puncte de primul loc retrogradabil. În momentul de faţă, ne uităm doar în faţă, nu privim în spate! Sperăm la mai mult. Ne dorim să acumulăm puncte şi, de ce nu, să prindem şi echipa din faţa noastră”!
Etapa viitoare, A.F.C. Ripensia Timișoara va juca acasă, cu echipa A.S.U. Politehnica Timișoara.


Cornel Seracin