La conferința de presă de după joc, antrenorul principal al echipei timișorene, Cosmin Petruescu, a declarat: „... dacă la începutul jocului, cineva ne spunea că o să avem un rezultat de egalitate, sau dacă suntem mulțumiți cu un rezultat de egalitate, în compania liderului campionatului, probabil că eram mulțumiți și am fi acceptat punctul respectiv. Dar, după desfășurarea ulterioară a jocului, putem spune că am pierdut două puncte, astăzi. Din pacate, am fost naivi pe final de joc, și nu l-am gestionat așa cum trebuia, iar unele greșeli personale, individuale și-au pus amprenta asupra rezultatului final. Dar, în același timp, trebuie să-i felicit pe băieți! Sunt mandru de ei pentru modul cum au abordat partida, pentru modul cum s-au dăruit pe teren. Sunt foarte multe plusuri și la partida din această zi, continuând cu rezultatul, debutul lui Alex Borbei, care a jucat 90 de minute titular în Liga 2 și atitudinea pe care am avut-o, mult schimbata față de unele partide când, chiar dacă am obținut un punct, sau am pierdut, ceea ce ne-a lipsit a fost atitudinea. De data aceasta, am avut atitudine, dar, din pacate, am fost naivi pentru că altfel nu pot să spun, pe final de joc și am pierdut două puncte în minutul 93. Ecuația promovării, problema retrogradării nu este rezolvată. Nu era rezolvată nici dacă am fi obținut cele 3 puncte astăzi. Dar, în același timp, proporțional vorbind, șansele noastre erau mult mai mari, așa trebuie să muncim în continuare și, cu siguranță, o vom face, pentru că ne așteaptă o partidă peste câteva zile, o partidă extrem de dificilă... . Într-adevar, partida de astăzi, cu Clinceniul, a fost o partidă bună făcută de noi, cu o echipă care își merită pe deplin locul pe care îl ocupă în clasament, dând dovadă de cea mai mare constanță din punct de vedere al rezultatelor, așa cum am mai spus-o cu altă ocazie. Îl felicit pe Ilie pentru treaba bună ce-a făcut-o acolo! Se vede că au jucători cu calitate tehnică foarte bună, și le doresc mult succes în continuare”.
Referindu-se la prima evoluție de 90 de minute a goalkeeper-ul Alexandru Borbei, în poarta lui A.S.U. Politehnica, „principalul” bănățean, a declarat: „Are 15 ani, nu știu, de-obicei urmăresc statistica, din cunoștințele mele de până acum, nu cred că este vreun (cel puțin în acest sezon) portar mai tânăr care să fi apărat în Liga 2. A demonstrat azi că este un jucător care promite, un portar foarte bun, calității atletice foarte bune, și, ceea ce m-a bucurat foarte mult în jocul de astăzi, și din punct de vedere psihic a stat destul de bine, pentru că nu este ușor să debutezi ca titular pe teren propriu, împotriva echipei de pe locul 1, cu al doilea cel mai bun atac. Îl felicit, și pe ceilalți, pentru modul cum s-au prezentat în partida de astăzi!”
Despre două din schimbările pe care le-a efectuat de-a lungul jocului disputat de echipa pe care o antrenează, împotriva Clinceniului, antrenorul Petruescu a mărturisit: „... în partida de astăzi, am fost nevoit să fac două schimbări, din motive medicale. Atât Ursu cât și Bedea sunt accidentați. Sper să nu fie ceva grav și să fie apți pentru partidele următoare”.