Echipa de handbal masculin a Timișoarei a ajuns la ultimul meci al anului competițional 2018/2019, un an greu, cu multe jocuri, 35 în campionat și 5 în Cupa României. În ambele întreceri interne, echipa în alb-violet a avut evoluții remarcabile, presărate cu multe neprevăzute, dar în detrimentul diferitelor obstacole care au apărut de-a lungul celor două competiții interne, handbaliștii timișoreni și-au menținut verticalitatea și au jucat până la ultima picătură de energie, până la fluierul de final al sirenei din sălile în care au evoluat, reușind să scrie încă o pagină glorioasă a istoriei clubului de handbal masculin a Timișoarei.
S.C.M. Politehnica Timișoara este singura echipă de seniori a municipiului bănățean, care în acest an competițional a reușit să aducă în vitrina sa un trofeu. Este vorba de Cupa României, trofeu pe care l-a cucerit și l-a adus pentru a doua oară în palmaresul echipei de handbal masculin din acest municipiu.
Acum, S.C.M. Politehnica Timișoara se află în fața ultimului joc din acest an competițional, în fața ultimei evoluții în Liga Națională de Handbal Masculin, ediția 2018/2019. Timișorenii se vor confrunta decisiv, cu C.S.M. Focșani, pe parchetul Sălii Sporturilor „Constantin Jude”, pentru locurile 7, 8 în clasamentul final al competiției.


În primul joc pentru locurile 7, 8, S.C.M. Politehnica Timișoara a învins C.S.M. Focșani, pe parchetul din Sala Sporturilor „Constantin Jude”, 33-28, la capătul unui joc în care echipa moldavă a avut o evoluție cu multă determinare, iar rezultatul de egalitate înregistrat la pauză, 16-16, spune câte ceva legat de ambiția cu care focșănenii au jucat la Timișoara în primul meci pentru locurile 7, 8.


A urmat meciul al doilea, la Focșani, pe parchetul sălii echipei moldave S.C.M. Politehnica Timișoara cucerind în ediția 2018/2019, Cupa României. Având de jucat cu câteva absențe notabile în lot, Alin Șania, Miloš Dragaš și Cristian Fenici (rămas acasă pentru perioada de doliu pricinuită de decesul tatălui), S.C.M. Politehnica Timișoara a cedat în disputa de la Focșani, C.S.M.-ul impunându-se, la capătul celor 60 de minute ale confruntării cu scorul de 36-31 (16-13), egalând astfel situația meciurilor pentru locurile 7, 8, 1-1.

Astfel, meciul decisiv, care va stabili în ce ordine se vor clasa pe aceste locuri cele două echipe, S.C.M. Politehnica Timișoara și C.S.M. Focșani, se va disputa miercuri, 29 mai, pe parchetul Sălii Sporturilor „Constantin Jude”, cu începere de la ora 17. Acest meci va fi și ultimul din această ediție a Ligii Naționale de Handbal (Liga „Zimbrilor”), celelalte poziții finale din clasament fiind decise după două meciuri din trei posibile.
Și pentru acest ultim joc al acestei ediții de campionat, echipa bănățeană are probleme de efectiv, iar asta mai ales datorită unor accidentări mai vechi. Miloš Dragaš și Alin Șania sunt, sigur, indisponibili, în vreme ce prezența lui Miloš Orbović, în această ultimă dispută, e incertă din cauza unor dureri la spate, de care „inter”-ul echipei în alb-violet a suferit și la precedentul meci al Politehnicii. O altă absență este cea a „secundului” Attila Horvath, care începe miercuri, 29 mai, turneul final național al juniorilor II, la Târgu Mureș.

Componenții echipei de juniori II a clubului de handbal masculin bănățean, S.C.M. Politehnica Timișoara, se află în primul an de juniorat II și, teoretic, pornesc cu dezavantajul experienței la acest nivel, dar, în pofida acestei situații, juniorii „politehniști” se vor strădui să aibă o comportare onorabilă de-a lungul acestui turneu, programul lor, în grupa B a turneului final Valoare, fiind următorul: miercuri, 29 mai, vor evolua împotriva echipei A.H.C. Potaissa Turda, joi, 30 mai, împotriva echipei C.S.M. București, iar vineri, 31 mai, împotriva echipei C.S.Ș. Râmnicu Vâlcea. Sâmbătă, 1 iunie, sunt programate semifinale și jocuri de clasament, iar duminică, 2 iunie, finala mare și finala mică.


Doi dintre seniorii echipei S.C.M. Politehnica Timișoara au fost premiați la Gala Handbalului Românesc organizată de Sindicatul Handbaliștilor din România, Cristian Fenici, pentru cel mai bun coordonator de joc din România, iar Filip Marjanović, pentru ce a mai bună extremă stânga din România. Ambele premii au fost acordate celor doi seniori ai handbalului masculin timișorean pentru evoluțiile lor din acest an competițional, 2018/2019.

Cornel Seracin