A.S.U. Politehnica Timișoara are, până acum, patru noutăți în lot. Fost junior la Universitatea Craiova, iar la seniori a evoluat pentru Pandurii II, F.C. Caransebeş, F.C. Cisnădie, Gaz Metan Mediaş, F.C. Hermannstadt, cu care, în vara anului trecut, a promovat în Liga 1 și a fost finalist în Cupa României (nu a evoluat în finală), mijlocașul Sabin Lupu (26 ani) a semnat un contract cu A.S.U. Politehnica Timișoara, valabil timp de doi ani.
Pentru că din anul competițional 2019/2020, echipele din Liga II vor fi obligate să utilizeze doi fotbaliști U20 (în loc de trei U22), A.S.U. Politehnica a rezolvat încă trei transferuri, Dragoș Coroiu (mijlocaș), Adrian Lazăr (mijlocaș) și Răzvan Pițigoi (atacant) urmând să evolueze timp de trei ani pentru echipa suporterilor timișoreni. Cei trei au vârsta de 19 ani și provin de la Centrul Național de Pregătire Timișoara.
Vacanța „Băieților în Ghete” se va încheia în 25 iunie, atunci fiind programată vizita medicală. Miercuri, 26 iunie, de la ora 10, la stadionul „Știința”, va avea loc reunirea lotului.
În 30 iunie, A.S.U. Politehnica va susține primul „amical” de după reunire, parteneră fiindu-i F.C. Bazoșu Vechi.
Între 4-13 iulie echipa va fi în cantonament la Sântămăria-Orlea. În 13 iulie, la plecarea din cantonament, va fi al doilea meci de pregătire, cu C.S. Hunedoara.
Următoarele meciuri de pregătire se vor disputa în 17 iulie (cu C.S. Dumbrăvița), 20 iulie (cu C.S.M. Reșița), 24 iulie (în Ungaria, cu Szeged-Grosics Akadémia) și 27 iulie, când va avea loc prezentarea lotului (partenera nefiind încă stabilită).

Cornel Seracin
Foto: www.sspolitehnica.ro