Pentru că la Sala Sporturilor „Constantin Jude” nu au fost încheiate lucrările, echipa de handbal masculin a Timișoarei, S.C.M. Politehnica, s-a reunit în Sala Universității de Vest. La reunire, au fost prezenți 20 de handbaliști, doi dintre ei neechipându-se de antrenament din motive medicale; e vorba de Miloš Orbović (probleme mai vechi la spate) și portarul Cristian Tcaciuc (afecțiune la menisc).
Ceilalți handbaliști au fost apți și au executat exerciții fizice, urmând să continue programul de pregătire și în următoarele zile.


Înaintea primului antrenament, despre momentul reunirii, dar și despre viitorul sezon oficial, căpitanul și coordonatorul de joc al echipei timișorene, Cristain Fenici, a declarat: „Încă nu am avut discuția de start, mai sunt ceva probleme, dar avem promisiuni că se rezolvă. Ne dorim să facem o pregătire foarte bună și să jucăm meciurile de pregătire cât mai bine, pentru că ne așteaptă un campionat foarte greu. Începutul e deja contra campioanei! Sperăm să fim în formă maximă și, de ce nu, să aducem un nou trofeu la Timișoara (n. r. Supercupa României)!”


Handbaliștii recent sosiți în lotul echipei bănățene, au oferit, fiecare, declarații: „Am venit la Timișoara pentru că e o echipă foarte bună, cu un trofeu obținut și cu ambiții și în anul următor pentru performanțe remarcabile. Și participarea în cupele europene e o motivație suplimentară; sper să ajungem în faza grupelor”, a declarat noul portar al echipei timișorene, Mohsen Babasafari.


„Mi-am dorit să revin în handbalul timișorean, de când eram copil îmi doream să ajung la un club cu tradiție așa cum e Poli. M-a convins unitatea grupului și dorința de performanță; mă bucură concurența, dar eu consider că ne vom ajuta reciproc pentru a aduce rezultatele așteptate”, a declarat noua extrema dreaptă a lui Poli, Robert Năstăsie.


„Simt că va fi o colaborare frumoasă. Am decis să mă alătur acestui grup, pentru că arată multă combativitate, cu mulți jucători cu experiență și un club de tradiție. M-am pregătit și în vacanță, iar acum o voi face la fel de bine, pentru a ajuta cât mai mult echipa”, a spus Ramon Șomlea, noul inter stâng al echipei bănățene.


„Am venit cu gândul de a face performanță și sunt mândru că am ajuns la un club de tradiție al handbalului românesc. Îmi doresc un parcurs cât mai lung în cupele europene, iar în competițiile interne sper la o medalie și măcar o participare în «Final Four»-ul Cupei. Presiunea rezultatelor va fi, dar de asta suntem jucători profesioniști, să jucăm și sub presiune”, a spus, pivotul recent sosit în lotul lui Poli, Bogdan Baican.


De curând, echipa de handbal a Timișoarei și-a aflat posibilul adversar din ediția 2019/2020 al Cupei E.H.F. În calitate de deținătoare a Cupei României, în ediția 2018/2019, S.C.M. Politehnica Timișoara va evolua, în anul competițional 2019/2020, în Cupa E.H.F., aici urmând să întâlnească, în turul al doilea preliminar, învingătoarea partidei dintre Olympiakos Pireu (Grecia) și R.K. Borac Banja Luka (Bosnia).
Primul joc al echipei timișorene, în turul doi preliminar al competiției europene intercluburi, va avea loc în luna octombrie, la Timișoara, iar după o săptămână, manșa a doua, în deplasare, în Bosnia sau Grecia.

Cornel Seracin
Foto: Alex Szabo