A.S.U. Politehnica Timișoara și C.S.U. Universitatea de Vest din Timișoara au susținut, sâmbătă, 8 august, pe gazonul stadionului „Știința”, un meci amical. Dacă echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoarei a mai susținut în ultimul timp un joc amical, dar și un meci oficial (cel din finala Cupei României, faza județului Timiș, ediția 2019/2020), A.S.U. Politehnica Timișoara, de la începerea crizei sanitare, nu a jucat niciun meci amical.
Ambele echipe studențești nu au reușit să alinieze la startul acestui „amical”, loturi complete. Au absentat de la studenții politehniști, motivat, portarul Mario Contra, mijlocașii Raul Vidrăsan și Bogdan Vasile, în timp ce de la studenții Universității de Vest au lipsit, fiind plecați în vacanță, printre alții, antrenorul-jucător Emanuel Pătrașcu și fundașul Cristian Situwe, unul din oamenii de bază ai apărării Universității de Vest, un experimentat fotbalist timișorean care a mai evoluat de-a lungul carierei sale pentru echipe din eșaloanele superioare, printre altele, la Fortuna Covaci în liga a doua, când a primit, în urma unui sondaj în rândul suporterilor, a conducerii echipei din satul bănățean, dar și a jurnaliștilor sportivi din Timișoara, titlul de „cel mai bun jucător al anului 2008”. De asemenea, Cristian Situwe a evolua, un timp, pentru o echipe din eșaloanele inferioare ale Germaniei, Cosmos Aystetten.


De-a lungul celor 90 de minute ale „amicalului”, ambele echipe au arătat multă dezinvoltură pe terenul de joc, evoluția lor fiind una încărcată de dorința de a înscrie cât mai multe goluri și a realiza cât mai multe faze pe poartă.
Vioara întâi a jocului a fost, desigur, echipa politehniștilor, team-ul antrenat de profesorul Octavian Benga (aflat, chiar în ziua meciului, la aniversarea zilei de naștere) manifestând multă dorință de gol. Astfel că, până la pauza meciului, fotbaliștii politehniști au marcat cinci goluri, primul dintre ele fiind înscris după aproximativ 10 minute de la startul jocului (foto 10), autor fiind Mircea Axente, iar după cinci minute, Alin Ignea a majorat scorul, 2-0.
Totuși, de remarcat că, C.S.U. Universitatea de Vest din Timișoara, deși nu a avut cel mai bun lot, nu s-a mulțumit să stea doar în apărare. Chiar din primele minute ale jocului, echipa Universității de Vest a reușit să facă câteva incursiuni la poarta studenților politehniști, prima mare ocazie de a marca aparținând lui Mădălin Grunță.
În fine, pe lângă cele două goluri ale lui A.S.U. Politehnica, goluri ai căror autori i-am amintit mai sus, până la finalul primei reprize, politehniștii aveau să mai puncteze de trei ori, prin Alin Ignea, Mircea Axente și Ioan Mera.
În repriza a doua, chiar în primele minute ale acesteia, Mădălin Sturzu, fundașul echipei Universității de Vest, avea să înscrie în propria-i poartă, ridicând avantajul team-ului politehnist, 6-0, iar la două minute de la autogol, Mircea Axente a înscris, din nou, pentru A.S.U. Politehnica, urmat, la două minute de la gol, de Cristian Scutaru, 8-0.
La scurtă vreme după golul opt, Ionuț Coadă a marcat un nou gol pentru A.S.U. Politehica, 9-0, ultimele două reușite pentru team-ul politehnist aparținând fotbaliștilor Alin Manea, 10-0 și Mircea Axente, 11-0.
C.S.U. Universitatea de Vest din Timișoara a reușit să înscrie golul de onoare în ultimele faze ale „amicalului”, prin Ionuț Vucea, un fost component al echipei în alb-violet.


Echipele aliniate la startul acestui joc au fost următoarele:
A.S.U. Politehnica Timișoara: Rareș Murariu - Nicolae Sofran, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Răzvan Mocanu, Alexandru Munteanu, Alin Ignea, Dorin Codrea, Alin Manea, Victor Lolea, Mircea Axente. Rezerve, Alexandru Borbely - Sergiu Popovici, Ionuț Coadă, Denis Bot, M. Mircea, Fabio Trip. Antrenori, Octavian Benga (principal), Antonio Foale (secund).

C.S.U. Universitatea de Vest din Timișoara: Georgios Gakos - Mădălin Grunță, Cătălin Horcea, Mădălin Sturzu, Florin Olariu, Constantin Popa, Mihai Olariu, Daniel Rusu, Ionuț Vucea, Alin Pîrjol, Adrian Boghian. Rezerve, Sorin Avrămescu, M. Contescu, Frățilă. Antrenor, Cristian Bîzoi.

Pentru echipa A.S.U. Politehnica Timișoara a fost în teren, de-a lungul primei reprize a jocului amical cu C.S.U. Universitatea de Vest din Timișoara, Răzvan Mocanu (21 ani), fundaş, în probe la echipa politehnistă, sosit din ligile inferioare ale Angliei (a mai jucat pentru echipele Sileby Rangers şi Kettering). Răzvan Mocanu a fost înlocuit, chiar la începutul reprizei secunde, cu Denis Bot.

La finalul acestui joc amical, antrenorul principal al echipei A.S.U. Politehnica Timișoara, profesorul Octavian Benga, a spus, printre altele, următoarele, potrivit site-ului oficial al echipei mai sus menționate, www.sspolitehnica.ro: „A fost primul test pentru noi, după o lungă perioadă de inactivitate. Sper să revină şi ceilalţi jucători cât mai repede şi să ne reorganizăm din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi tactic, se apropie începerea campionatului şi nu e uşor să ajungem într-o formă bună, optimă, în prima etapă. Sperăm ca prin jocurile şi antrenamentele pe care le facem, jucătorii să atingă pragul dorit de către noi. A fost un test foarte bun. Am fost chiar surprins pentru că era greu să gestionăm, cu unii jucători care au făcut pregătire, alţii care au stat. Nu aveam date concrete, dar sunt mulţumit de evoluţia lor, jucătorii au reacţionat foarte bine. Am avut poftă de joc, o posesie foarte bună. Facem un efort foarte mare să construim, să avem un joc constructiv. Am înscris 11 goluri, puteam să mai înscriem, am mai avut opt-zece ocazii, lucru care mă bucură. Un alt aspect pozitiv e că nu s-a accidentat niciun jucător. Am jucat două reprize de 45 de minute. Unii jucători au evoluat chiar tot meciul şi e un lucru pozitiv per total”.

Pentru A.S.U. Politehnica Timișoara urmează alte două jocuri amicale, miercuri, 12 august, de la ora 18, pe gazonul Arenei „Știința”, în compania reprezentantei județului Caraș-Severin în barajul de promovare în Liga 3, A.C.S. Progresul Ezeriş, iar sâmbătă, 15 august, tot pe gazonul Arenei „Știința”, în compania colegei de eșalon, Viitorul Pandurii Târgu Jiu.

Cornel Seracin