
Există temeri serioase că se încearcă mușamalizarea unui scandal care a oripilat opinia publică. În luna noiembrie a anului trecut, un mare scandal avea să șocheze populația: într-o comună din județul Timiș, doi bărbați au fost bătuți cu bâtele de alți trei consăteni care veniseră la un bar din localitate. Vorbim de Iecea Mare, iar șocul este cu atât mai puternic cu cât unul dintre bătăuși a fost chiar pirmarul localității, Liviu Tomulea, iar ceilalți doi erau frații săi, care i-au venit în ajutor.
Totul a fost filmat de camerele de luat vederi de la localul cu pricina, iar imaginile în care primarul apare cu bâta în mână au fost ridicate de oamenii legii. Cele două victime au avut nevoie de îngrijiri medicale serioase, una de 40 de zile, iar cealaltă, de 20 de zile. Pentru unul dintre bărbații loviți calvarul nu s-a sfârșit nici acum, fiind nevoie de încă o operație medicală.

Deși au trecut aproape cinci luni de la bătaie, cazul pare să stea pe loc. Una dintre victime, Iulian Sîrca, are temeri foarte mari că se încearcă mușamalizarea scandalului, invocând implicații la nivel înalt: „Am dubii foarte mari că se vrea cu adevărat soluționarea corectă a cazului. Nu se întâmplă nimic de atâta timp. Dosarul a tot stat pe la Poliția Săcălaz, iar primarul se laudă că este prieten cu șeful de post de acolo. Am făcut mai mult intervenții, chiar și la București, ca să se grăbească lucrurile. Am înțeles că de două săptămâni l-ar fi mutat de acolo pe șeful de post”.
Victima spune că s-a pierdut mult timp și cu analizarea imaginilor video, iar în final, de-abia pe 15 februarie s-a soluționat expertiza, care însă nu i-a fost adusă la cunoștință. Iulian Sîrca se teme să nu existe și implicații politice, date fiind declarațiile pe care le face primarul prin comună: „Se laudă peste tot că nu o să pățească nimic, pentru că este prieten cu Alfred Simonis și cu Sorin Grindeanu. Nu știu ce să mai zic, mă tem să nu se mușamalizeze, pentru că eu nu vreau să dau înapoi și sunt hotărât să merg până la cap, pentru tot răul pe care mi l-a făcut. Am trimis email domnilor Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, dar nu am primit răspuns. Sper să nu mușamalizeze, pentru că eu nu mă las. Vreau să se facă dreptate. Am înțeles că primarul spune că vor fi trași la răspundere doar frații lui, dar se vede clar în imagini cum și el lovește. Vrea ca frații să ia asupra lor totul, pentru ca să nu-și piardă el funcția de primar”.

