Primăria Municipiului Timișoara a semnat contractul de administrare și întreținere pentru trei cimitire, respectiv Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor și Cimitirul Stuparilor. Noul contract conține prevederi pentru asigurarea creșterii nivelului de calitate al serviciilor pe baza unor indicatori de performanță clari. De asemenea, este inclus un minimum de investiții pe care trebuie să le realizeze firma câștigătoare în fiecare an.

Administratorul desemnat are obligația să afișeze număr de telefon, email, regulile și tarifele aprobate, pentru ca cetățenii să poată sesiza orice probleme sau nereguli descoperite. Obligațiile firmei includ prestarea zilnică a serviciului, prevenirea poluării solului și apelor subterane și managementul deșeurilor, conform indicatorilor de performanță. Administratorul are obligația să efectueze anual reparații capitale sau investiții în valoare de 130.900 de lei (TVA inclus) pentru cele trei cimitire pe care le va gestiona, respectiv Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor și Cimitirul Stuparilor. Aceste reparații capitale/investiții se supun unui plan aprobat de Primăria Timișoara, iar lucrările sunt realizate din fondurile firmei. De asemenea, pe baza contractului, administratorul va plăti o redevență anuală de 211.463 lei (cu TVA) către Primăria Timișoara.

Contractul de concesiune pentru serviciile de administrare și întreținere a fost semnat cu firma DENISALEX SRL. Contractul are o valabilitate de 5 ani și poate fi încetat unilateral de către Primăria Timișoara în cazul în care se decide atribuirea serviciilor către o entitate din sectorul public.

Viceprimarul Cosmin Tabără consideră că un alt mare cimitir aparținând de Primăria Timișoara ar fi putut avea administrator, dar s-a intervenit la caietul de sarcini: „Trei cimitire din Timișoara - Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor și Cimitirul Stuparilor - și-au găsit administrator în urma unei licitații mult amânate, dar e bine mai târziu decât niciodată. M-ar fi bucurat ca și Cimitirul din Calea Șagului să aibă administrator. Dacă nu se intervenea cum nu trebuia la caietul de sarcini, avea și acesta administrator, dar asta este altă poveste. Continuu să susțin că atribuirea directă către o societate din subordinea Primăriei nu este o soluție, nu va rezolva problema, ba mai mult, va împovăra bugetul local în loc să-l descongestioneze. Referitor la noul contract, este de remarcat că și Cimitirul Săracilor va fi inclus în acesta și, în sfârșit, se va trece la ceea ce trebuia făcut de multă vreme: organizarea acestuia începând cu defrișarea vegetației spontane, lăsată să crească prin indiferența din ultimii zeci de ani. Atunci când viața se termină pe pământ și treci în cealaltă lume, indiferent de pătura socială din care ai făcut parte, trebuie să ai respectul celor care rămân, iar ceea ce este în acel cimitir arată doar nepăsare. Mai mult decât atât, acolo se regăsesc și peste 100 de morminte ale unor cetățeni străini, iar rugămintea reprezentanților consulatelor de a curăța acele locuri trenează de a fi rezolvate de mult timp”, a declarat Cosmin Tabără.

Primăria Timișoara deține șase cimitire pe teritoriul orașului. În afara celor trei care și-au găsit administrator, municipalitatea ar mai trebui să gestioneze și cimitirele din Calea Șagului, Calea Buziașului și Rusu Șirianu. Deocamdată, pentru acestea nu a fost organizată licitația pentru desemnarea administratorului.