Compania Colterm aduce la cunoștința timișorenilor faptul că a reușit să îndeplineacă pe deplin obligațiile de mediu privind certificatele de poluare EUA, aferente anului 2022, respectiv să obțină un număr total de 227.582 certificate, din care 182.622 pentru CET Sud și 44.960 pentru CT Centru.

„Mai exact, Colterm S.A. – în insolvență a primit, cu titlu gratuit, un număr de 29.059 certificate EUA (16.674 pentru CET Sud și 12.385 pentru CT Centru), diferența de 198.523 fiind cumpărată, după cum urmează: 165.948 pentru CET Sud și 32.575 pentru CT Centru. Valoarea totală a certificatelor de poluare EUA achiziționate s-a ridicat la suma de 18.204.354 euro, însemnând un preț mediu aferent celor patru tranzacții efectuate în vederea achiziției de 91,6989 euro /certificat”, a anunțat Alexandru Amza, administratorul special al Colterm.

„Totodată, mai dorim să-i informăm pe abonații noștri că, la data de 2 mai 2023, se încheie sezonul de încălzire 2022-2023. Astfel, începând cu ora 8.00, se sistează încălzirea în municipiul Timișoara, aceasta urmând să fie reluată în octombrie (în funcție de condițiile meteo, evident), când vom porni noul sezon de încălzire 2023-2024. Nu în ultimul rând, dorim să le mulțumim încă o dată abonaților noștri pentru înțelegerea arătată și pentru că ne-au rămas alături. Totodată, mai dorim să îi asigurăm pe clienții noștri că facem în continuare toate eforturile necesare creșterii calității serviciilor pe care le furnizăm, astfel încât pentru viitorul sezon rece confortul abonaților să fie pe măsura așteptărilor tuturor”, au mai spus reprezentanții Colterm.