Piața volantă din Timișoara este la mare preț, în sensul că a devenit una dintre principalele atracții ale clienților. În fiecare miercuri și sâmbătă (mai ales), piața devine nu doar loc de cumpărături, dar și de socializare pentru timișorenii care vin să vadă ce mai e nou pe la locația de la stadionul „Dan Păltinișanu”. Un mare avantaj este că mulți dintre comercianți sunt producători, iar marfa este proaspătă și ademenitoare.

Acum suntem în plină perioadă a verdețurilor, care sunt prezente din plin în această piață. Astfel, se pot cumpără tot felul de verdețuri de sezon: ceapă verde (1,50 lei-3 lei /legătură, în funcție de mărime), salată verde (4 lei/bucata), varză nouă (7-8 lei/Kg.), ridichi (2 lei/legătura), ștevie (1 leu), lobodă (2 lei).
Mai scumpe sunt următoarele: roșii (20 lei/kg.); cartofi noi (10 lei/kg.), castraveciori (15 lei/kg.), căpșuni (20 lei/caserola).

Una peste alta, cu prețuri mai mari sau mai mici, cu producători dar și cu alt gen de comercianți, Piața volantă de la stadionul „Dan Păltinișanu” s-a impus categoric printre preferințele timișorenilor amatori de cumpărături.