Ca urmare a unei vizite pe șantierul viitoarei maternități care se construiește lângă Spitalul Județean din Timișoara, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, s-a arătat mulțumit de evoluția lucrărilor și a estimat că acestea vor fi gata la începutul toamnei.

„În 1 septembrie 2023 finalizăm lucrările la cea mai modernă maternitate din regiune și nu folosesc cuvinte mari. Ce am construit de la piatra de temelie, în acest mandat, va fi cea mai bine pusă la punct maternitate, inclusiv din partea noastră de Europa. După recepție și după dotarea corespunzătoare a clădirii, în iarna lui 2023, vom marca o premieră medicală importantă: singura maternitate publică din Timișoara construită în ultimii 50 de ani. Am făcut o vizită de monitorizare a progresului pe șantierul noii maternități și mi s-a confirmat că lucrările evoluează mulțumitor. Sunt schimbări semnificative față de ultima vizită și și abia aștept să văd că acest proiect european este dus la bun sfârșit deoarece e vital pentru mamele însărcinate și familiile lor”, a declarat Alin Nica.

Consiliul Județean Timiș a pus la dispoziție un teren situat lângă Casa Austria pentru noua maternitate. Aceasta se ridică pe baza unui proiect transfrontalier România - Ungaria, iar noua unitate sanitară cu 126 de paturi va dispune de compartimente de fertilizare in vitro, ginecologie, chirurgie laparoscopică și histeroscopică, obstetrică fiziologică și spitalizare de zi, terapie intensivă, secție pentru prematuri, pentru nou-născuți eutrofici, secție ATI, bloc operator, săli de nașteri și camere de gardă.