Primăria Timișoara a comandat anul trecut un „Studiu privind asigurarea dotărilor publice de învățămant în zona Municipiului Timișoara”, pentru suma de 80.000 de lei, încredințat direct Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. Decizia a provocat iritare pe plan local, pentru că Timișoara este, totuși, oraș universitar cu tradiție, nu o localitate oarecare.

Botezat „Unitățile de învățământ din Timișoara – Distribuția teritorială a elevilor și a școlilor în Zona Metropolitană Timișoara”, studiul a fost și dezbătut, iar primarul Dominic Fritz a aflat și el diverse noutăți: „80% din elevii din Zona Metropolitană învață în Timișoara. În fiecare dimineață 7.700 de copii și tineri trebuie să ajungă la școlile din zona centrală a orașului. Avem nevoie de încă 2 școli construite de la zero, în zona de sud și în zona de nord, și să utilizăm mai bine spațiile existente. Asta va însemna și o discuție grea, dar necesară, care privește organizarea rețelei școlare. În zona metropolitană nevoia de spații e și mai mare: 4 școli noi. Acestea sunt câteva din datele primului studiu despre educația în Zona Metropolitană Timișoara pe care l-am finalizat recent și pe care l-am lansat în dezbatere cu instituții publice, profesori și directori, elevi, societatea civilă, investitori și experți în educație. În ultimele decenii, deciziile de a investi bani publici în școli au fost luate în mod pompieristic, iar rezultatele se văd. Avem școli supraaglomerate, spații neutilizate și în multe cazuri, clase prea mici. Oprim acest mod de lucru. Am început deja să extindem școli de cartier și să obținem finanțări pentru școlile uitate de decenii. Aducem școala mai aproape de elevi și de părinți. Discuția despre educație e o discuție a comunității și pentru prima oară o facem pornind de la date concrete și recomandări făcute de specialiști. Timișoara intră pe lista orașelor pionier din România cu privire la politicile de educație”.

E bine că avem un studiu, cu concluzii pe care le putea trage orice persoană implicată, într-un fel sau altul, specialist sau nu, în procesul educațional. Noile concepte, bazate pe „recomandările specialiștilor”, îi vor face fericiți pe părinții care se grăbesc dimineața în traficul din Timișoara să-și ducă pruncii la școală sau grădiniță, dar și pe elevii care învață în două schimburi. Atâta doar că asta nu se va întâmpla chiar acum, ci cândva, într-un viitor neprecizat.