Cadrele didactice intră în grevă generală. Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Colegiul Liderilor Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – organizații reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă, întrunite în ședințele din data de 15.05.2023, au hotărât declanșarea GREVEI GENERALE începând cu data de 22.05.2023, precedată de GREVA DE AVERTISMENT, în data de 17.05.2023, în intervalul orar 11-13.

Greva generală este generată de refuzul nejustificat al Ministerului Educației de a începe negocierea colectivă în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă Unic la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar – negociere în cadrul căreia urmau a fi discutate revendicările privind drepturile cuvenite personalului.

Greva este o continuare a acţiunilor întreprinse de federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ. Declanşarea grevei a fost hotărâtă de organele de conducere competente ale celor două federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, pe baza rezultatelor referendumului, iar momentul declanşării acesteia a fost adus la cunoştinţa Ministerului Educației, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, inspectoratelor școlare, inspectoratelor teritoriale de muncă, instituțiilor și unităţilor de învățământ, de către organizatori (federațiile sindicale reprezentative) cu două zile lucrătoare înainte.

Cu ocazia derulării grevei, se va ţine seama de următoarele regului: 1. în unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanți la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; 2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă; 3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul; 4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea; 5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului; 6. în fiecare unitate va funcţiona un comitet de grevă format din cel puțin două persoane, dintre care una este, de regulă, liderul de sindicat din unitate.