
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș investește în educația ecologică, aceasta fiind una dintre soluțiile pe termen lung pentru problemele de mediu existente.
Astfel, a fost demarat un program informațional în școlile din Timișoara, care va continua în întreg județul Timiș. Avem nevoie de, un mediu curat, iar pentru aceasta, educația ecologică trebuie să pornească încă de la cea mai fragedă vârstă. Pentru realizarea acestui obiectiv, în Săptămâna Verde, echipa ADID Timiș a participat la mai multe activități organizate în unitățile de învățământ, fiind prezentă zilnic în fața celor mici, pentru a contribui la șlefuirea noilor generații de cetățeni corect informați.
O bună educație în ceea ce privește mediul înconjurător va genera un comportament ecologic pozitiv, acesta stând la baza asoigurării unui viitor sănătos și sigur pentru urmașii noștri.
Unul dintre exercițiile prezente permanent în programul „Colectează separat, mereu!” constă în tematici precum:” Unde ajunge sticla de plastic din care am băut suc? Ce fac cu șervețelele folosite sau cum se reciclează borcanele? Ce se întâmplă peste 5 ani dacă nu începem de astăzi să aruncăm separat deșeurile pe care le producem? Dar peste 15 ani?”, întrebări la care echipa ADID Timiș a răspuns în cadrul programului din școli, urmărind, astfel, crearea unei atitudini care să genereze o participare proprie la protecția mediului.

