Topul locuințelor din România a suferit schimbări importante în ultima perioadă. Prețurile au crescut semnificativ în anumite reședințe de județ, în timp ce în altele se semnalează creșteri de-abia sesizabile sau chiar stagnări. Oricum, piața imobiliară nu dă semne de ieftinire, în ciuda înnăspririi condițiilor de creditare.

Potrivit indicelui imobiliare.ro, în luna mai cele mai mari prețuri ale apartamentelor s-au înregistrat, în continuare, în Cluj Napoca, unde prețul solicitat pentru un metru pătrat a fost de 2.446 euro. Un salt spectaculos l-au înregistrat municipiile Brașov și Craiova, în timp ce Timișoara pare să se mențină la același nivel.

Iată topul locuințelor din România, în funcție de prețul solicitat pe metru pătrat:
1. Cluj Napoca - 2.446 euro
2. Brașov - 1.596 euro
3. București - 1.498 euro
4. Craiova - 1.475 euro
5. Timișoara - 1.472 euro
6. Constanța - 1.470 euro
7. Sibiu - 1.435 euro
8. Iași - 1.375 euro
9. Oradea - 1.345 euro
10. Ploiești - 1.068 euro.