
Timișoara s-a transformat într-o metropolă a bălăriilor chiar în anul în care deține titlul de Capitala Europeană a Culturii. Orașul e plin de buruieni lăsate să crească astfel încât să devină un teren potrivit pentru șobolani și șerpi, iar administrația pare incapabilă să reacționeze în fața acestei împăduriri fără precedent.
În aceste condiții, în care Timișoara a devenit o mare pădure, primarul Dominic Fritz s-a gândit că cea mai bună soluție ar fi să facă un campus verde în două licee din Timișoara! Părinții elevilor de la Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Dositei Obradovici” au primit o invitație eminamente electorală, în care sunt poftiți la o întâlnire unde li se va vorbi despre acest proiect care, probabil, va fi gata după ce copiii lor vor fi absolvit deja!

„Stimați părinți, îmi face plăcere să vă invit joi, 22 iunie, de la orele 17, la un dialog despre transformarea Colegiului Național Bănățean și a Liceului Teoretic «Dositei Obradovici» într-un Campus Verde, Inteligent. Vom prezenta tema de proiectare pe care am dezvoltat-o împreună cu cele două școli pentru proiectul de reabilitare pe care îl pornim. Cum orice discuție despre viitorul școlii lor nu are sens fără principalii beneficiari, vă invit să veniți la întâlnire (în măsura în care acest lucru este posibil) împreună cu copilul dumneavoastră, elev la una din cele două școli. Întâlnirea va avea loc în Sala Festivă. Aștept cu nerăbdare să avem o întâlnire productivă. Cu gânduri bine, Dominic Fritz”, este mesajul primit de părinți.
Este, probabil, un proiect-pilot care anunță ceea ce toți timișorenii văd cât se poate de clar: întregul oraș este o pădure sau, ca să respectăm limbajul folosit de municipalitate, un Campus Verde, Inteligent.

