După revenirea spectaculoasă a doctorului Marian Gașpar la spital, un alt cadru medical de aceeași anvergură își face o reapariție de senzație. Vorbim de un profesor universitar, fost manager de spital, arestat anul trecut pentru șpagă, după ce a fost monitorizat de procurori timp de două săptămâni, perioadă în care a primit sume cuprinse între 100 și 2.000 de lei. Medicul Octavian Mazilu a fost arestat preventiv și a stau aproape două luni după gratii, după care a urmat o perioadă de arest la domiciliu.

„În data de 31.05.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Octavian Mazilu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (25 acte materiale). În perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, în calitate de medic primar chirurg la o unitate spitalicească din Timişoara, inculpatul Octavian Mazilu ar fi primit, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de la mai mulţi pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani (lei sau euro) cuprinse între 100 şi 2.000 lei, pentru efectuarea unor acte medicale care trebuiau realizate cu titlu gratuit. În data de 31.05.2022, în jurul orei 11.50, inculpatul a fost depistat în flagrant după ce, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit cu titlu de mită suma de 300 lei de la o pacientă internată în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale”, a fost comunicatul emis la vremea respectivă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Acum, Octavian Mazilu revine la lucru, dar nu la Spitalul Clinic Municipal Timișoara unde își desfășurase anterior activitatea, ci la Spitalul Municipal „Teodor Andrei” din Lugoj.

Conducerea spitalului din Lugoj spune că medicul are dreptul la prezumția de nevinovăție și, atâta timp cât nu i-a fost interzisă practicarea meseriei, e liber să profeseze unde dorește.

„Nu este angajat la spitalul din Lugoj. Omul a venit cu o cerere dacă poate face gărzi la spitalul din Lugoj. Am redirecționat solicitarea către șeful secției de chirurgie, dumnealui se ocupă de lista de gardă și el știe dacă are sau nu are nevoie de mai mulți medici chirurgi. Luna asta nu a fost prins în gărzi, de luna viitoare nu știu încă, pentru că abia în 25 se centralizează”, a declarat pentru https://lugojeanul.ro/ directorul spitalului, Ionuț Cocoș.