
Va fi mare bal într-o comună din județul Timiș. Duminică, 2 iulie, Căminul Cultural din Satchinez va găzdui, începând cu ora 13, evenimentul „Balul Pensionarilor” - cu muzică, dans și preparate culinare!
Voia bună va fi întreținută de binecunoscutul solist de muzică populară Lucian Drăgan.
Primăria Satchinez pune la dispoziție gratuit microbuz pentru transportul seniorilor din localitățile Hodoni și Bărăteaz la Căminul Cultural, după următorul program:
Plecare din Bărăteaz spre Satchinez, de la ora 12:20 (din stația de autobuz);
Plecare din Hodoni spre Satchinez, de la ora 12:40 (din stația de autobuz);
Plecarea de la Satchinez spre Hodoni și Bărăteaz se va stabili ca de obicei împreună cu participanții la eveniment.
„Vă așteptăm cu mare drag și sperăm ca toată lumea să petreacă și să se simtă bine, pentru că după o muncă de o viață, pensionarii noștri merită un astfel de bal”, transmite primarul Florin-Olimpiu Cheaua.

