Aruncând o privire pe pagina de internet a municipalității timișorene un curios s-ar putea întreba ce face, totuși, primarul Dominic Fritz. Desigur, îl poate remarca din când în când pe pagina sa de socializare sau jucând la rugă, dar, dacă s-ar lua după rubrica „Agenda publică a primarului”, ar constata că aceasta este goală din perioada 1-5 august 2022, adică de aproape un an. Ce aflăm de acolo? „Marți, 2.08.2022 - Vizită Șantier Prezan; Ședință de plen; Ziua Timișoarei – Parcul Rozelor; Miercuri, 3.08.2022 - Ceremonie în Piața Petru Maior; Ceremonie în Piața Unirii; Ședință festivă de plen; Ziua Timișoarei – Parcul Rozelor”.

Greu cu digitalizarea asta, deși pe celebra listă electorală intitulată „Fără promisiuni goale”, pe primul loc figura „Digitalizăm și eficientizăm administrația locală”, de unde se promitea „Website-ul Primăriei va fi reconstruit din temelie și va deveni un portal de servicii și informații ușor de accesat”. Cum agenda primarului e cumva la secret de atâta vreme, poate ar fi mai bine ca specialiștii în IT să se ocupe și să desființeze cu totul rubrica atât de transparent botezată „Agenda publică a primarului”. Nu de alta, dar să nu tragă vreun curios concluzii greșite.