În perioada 7-9 iulie 2023 are loc, la Timișoara, Simpozionul cu participare internațională cu titlul „Actualități și concepte avansate de tratament laser și alte tehnici chirurgicale în Oftalmologie”. Evenimentul este organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Departamentul de Oftalmologie (sub coordonarea prof. univ. dr. Mihnea Munteanu), în colaborare cu Universitatea de Medicină „Ruprecht Karls” din Heidelberg. La eveniment participă peste 150 de medici oftalmologi din țară și străinătate, iar lectorii invitați sunt din cadrul Universității de Medicină din Heidelberg (prof. univ. dr. Ramin Khoramnia), Universității de Medicină din Paris (dr. Francis Ferrari), precum și Universității de Medicină „Carol Davila” din București (prof. univ. dr. Horia Stanca). Sunt abordate tematici legate de metode noi de diagnostic și tratament laser în bolile retiniene, precum și aspecte legate de ultimele tehnologii și materiale în chirurgia cataractei.