
Printre puținele lucruri care au avut succes în Timișoara ultimilor ani se numără Piața volantă de lângă stadionul „Dan Păltinișanu”. Tot mai multă lume vine în fiecare miercuri și sâmbătă să cumpere legume și fructe proaspete, direct de la producător, așa cum a fost gândită inițial piața.
Din păcate, de ceva timp, Piața volantă s-a abătut de la menirea ei inițială, devenind un paradis al bișnițarilor, care controlează cea mai mare parte a pieței. În acest timp, producătorilor autentici li se pun tot felul de bețe-n roate, fiind îndepărtați sistematic de rețeaua constituită.
Consilierul local Ștefan Sandu lansează un apel pentru salvarea Pieței volante, cerând să fie eliminate practicile abuzive care au dus la scoaterea producătorilor din piață:

„Apel către USR Timișoara și Piețe SA: în anul 2014 CLT a înființat Piața Volantă Timișoara, un loc gratuit, fără taxe, în care producătorii autentici din zona noastră să-și poată oferi produsele către consumatorii timișoreni. Între timp, Piețe SA a descoperit că această piață este o vacă bună de muls, solicitându-se din ce în ce mai mulți bani pentru prezența în piață, fără ca această locație să beneficieze de investiții sau cheltuieli semnificative. Luna aceasta tariful a crescut din nou, aducând în visteria societății mai mult decât orice altă piață a orașului. Ceea ce este însă foarte grav este că această piață nu mai este administrată și condusă în sensul pentru care a fost creată. Astăzi aceasta mustește de comercianți ce nu au nimic în comun cu producția de legume sau fructe. Dar au contracte valabile, fiind normal să ne întrebăm cum au reușit această performanță și ce au păzit cei de la Piețe SA. când au încheiat contractele. Pe de altă parte, colaborarea perfectă din trecut cu Poliția Locală a rămas doar o amintire. Orice comerciant găsit în piață era de îndată eliminat, fără multe discuții. Ani de zile s-a făcut permanent «curățenie». Astăzi ne încurcăm în proceduri, toate făcute doar în defavoarea producătorilor autentici Unii dețin mai multe locuri de vânzare, limitând accesul altora. Producători și comercianți de flori ocupă suprafețe cât 4-5 producători de legume sau fructe. O bună zonă este efectiv goală. În acest timp, unor producători de tradiție, unii chiar atestați bio, accesul le este refuzat. Pentru ei nu mai există locuri. Acest mers al lucrurilor normal că nu deranjează deloc o administrație preocupată doar de imagine. Deranjează însă sute de producători și multe mii de timișoreni care văd realitatea din piață.
Ați distrus multe în Timișoara, nu distrugeți și Piața Volantă! Redați, vă rog, această piață celor pentru care a fost creată: producătorilor autohtoni! Și nu la iarnă, ci acum, când grădinile, livezile și fermele bănățene sunt pline de produse minunate așteptate de timișoreni”.

