Comisiile mixte formate de Prefectura Timiș au continuat controalele și în weekend-ul încheiat. Astfel, sâmbătă, au fost verificate 15 centre din Timișoara, Ghiroda, Săcălaz și Giroc.

La Asociaţia Tinerețea Vârstnicilor Timiș, Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice str. Ialomiței, nr. 53 Ghiroda; – măsură întocmirea analizei de risc la securitate fizică și implementarea măsurilor trasate de evaluatorul de risc, termen 60 de zile, instruirea personalului conform tematicii SSM, lipsă autorizație de securitate la incendiu, sancțiune 40.000 lei.

La Antonia Help S.R.L. Timiș, Căminul pentru persoane vârstnice Casa Hamilton str. 1 Decembrie, nr. 82, Timișoara: nu a fost întocmită analiza de risc la securitatea fizică a obiectivului, fapt pentru care s-a aplicat un avertisment și s-a trasat un termen de 60 zile pentru remediere, o parte din saltele sunt uzate, neigienizate, grupul sanitar cu obiecte deteriorate, în bucătăria în care se preiau alimentele de la catering spațiul nu este igienizat corespunzător, unele elemente metalice ale dotărilor sunt ruginite, frigiderul de depozitare a alimentelor are depuneri mari de gheață și nu respectă condițiile corespunzătoare de păstrare a alimentelor, în spațiul pentru spălare haine sunt depozitate haine/lucruri murdare direct pe paviment, peretele de la intrarea în spălătorie, în unitate și în grupul sanitar are tencuiala picată. Sancțiune avertisment.

La Centrul de Îngrijire Persoane Vârstnice Nelly S.R.L. Căminul pentru persoane vârstnice Casa Nelly, str. Constantin Brâncoveanu, nr. 125 Timișoara, s-a constatat continuarea desfășurării activității fără autorizație de securitate la incendiu, contravenție pentru care s-a aplicat o sancțiune în valoare de 2.500 lei.

La Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, Azil de noapte Pater Jordan str. Constantin Brâncoveanu, nr. 50, Timișoara, pentru zugrăveală exfoliată, pervaz nefinisat, calorifere uzate cu vopsea exfoliată, paviment neigienizat, grup sanitar fără site la scurgerea de la duș, porțiuni de gresie ciobită, deteriorată, lipsă plasă anti insecte la ferestre, spațiul de depozitare rufe murdare și neigienizat corespunzător, s-a aplicat o sancțiune de 1.000 lei.

La Persefona Beauty Concept S.R.L., Căminul pentru persoane vârstnice Bunicii fericiți, sat Săcălaz, str. V, nr. 402 A, nu se respectă structura funcțională a Autorizației Sanitare de Funcționare. A fost aplicata amenda în valoare 25.000 lei, pentru nerespectarea structurii funcționale a Autorizației Sanitare de Funcționare (ASF) și s-a dispus depunerea la Direcția de Sănătate Publică Timiș a documentație în vederea obținerii Autorizației Sanitare de Funcționare.

Primăriei Comunei Săcălaz - Compartiment Asistență Socială, Cămin pentru persoane vârstnice str. Liliacului, nr. 17, i s-a aplicat o sancțiune în valoare de 1.000 lei pentru lipsa frigiderului în cabinetul medical, iar peretele holului prezenta infiltrații. S-a dispus măsura igienizării peretelui, dotarea cabinetului cu un frigider și înscrierea angajaților pentru cursuri de igienă.

La Casa Antonia - Maria S.R.L. Timiș, Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice Casa Antonia – Maria str. Anton Pavlovici Cehov, nr. 39, Giroc, s-au constatat mai multe abateri. „Între peretele exterior amenajat cu sticla pe structura metalica cu geamuri si pardoseala acoperita cu gresie exista un gol neasigurat care poate duce la accidentare involuntara. Ferestrele sunt neasigurate, unele fără mâner, altele cu elemente desprinse, montate la o înălțime mică fără protecție existând riscul iminent al căderii in gol. Nu s-au putut prezenta toate autorizațiile de funcționare. Meniul pus la dispoziție face referire la preparatele servite doar de luni până vineri. În spațiul de refrigerare a fost identificată mâncare preparată, păstrată în vase din inox, fără protecție, cu modificări organoleptice și resturi de la alte alimente în conținut. Materii prime in afara datei durabilității minimale. Aprovizionarea cu alimente era efectuată printr-o curte în care erau depozitate diverse saltele murdare, mobilier depreciat și alte deșeuri. În camere existau prize desprinse, cabluri atârnate, lipsă protecție doze, două băi neamenajate. Vase de toaletă fără capac, lipsă clapetă de acționare. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, 3 de 20.000 lei și un avertisment, fiind dispuse totodată măsurile de oprire temporară a prestării serviciilor și oprirea definitivă și retragerea din circuit a produselor alimentare. S-a dispus relocarea cu celeritate a beneficiarilor în alte centre pentru persoane vârstnice cu respectarea legislației în vigoare, urmând monitorizarea măsurii dispuse și a stadiului de implementare a acesteia. De asemenea au fost aplicate două amenzi în cuantum de 7.500 lei pentru instalația electrică care este exploatată cu improvizații, contrar prevederilor legale în vigoare”, se arată în raport.

De asemenea, duminică, au continuat controalele la alte 15 centre, în localitățile: Ghiroda, Giarmata, Peciu Nou, Checea, Lugoj, Giroc, Găvojdia.

„Nu au fost depistate nereguli de funcționare majore la niciun centru. În schimb, au fost aplicate avertismente și amenzi pentru următoarele deficiențe identificate. Paumaryeva Med S.R.L. Timiș, Căminul pentru persoane vârstnice Casa Eva Maria str. Romaniței, nr. 37, Ghiroda: nu a fost întocmită analiza de risc la securitatea fizica a obiectivului, spațiu depozitare insuficient în camere, materiale combustibile depozitate în camera centralei termice, lipsă detector de gaz în bucătărie, lipsă cântar verificat metrologic - avertisment; lipsă gramaje și conținut de alergeni în meniu – sancțiune 2.000 lei; lipsă marcare căi de acces și evacuare – 2.500 lei; instalație electrică exploatată necorespunzător – 500 lei. Fundaţia Missio Link International Timiș, Centrul Rezidențial "Casa Debora", Unit 2, str. Bencecului, nr. 21, Giarmata: prize nesemnalizate, nu a fost întocmita analiza de risc la securitatea fizica a obiectivului - avertisment și conformare; echipament de joaca fără informări de utilizare pentru care s-a aplicat o sancțiune de 200 lei; înlocuire saltele, baterii de duș și vase toalete. Fundaţia Missio Link International Timiș, Centrul Rezidențial "Casa Debora", Unit 1, str. Ardealul, nr.9, Giarmata: produse cu datele minime de durabilitate depășite - 30 kg, lipsă cântar, lipsă grafice de temperatură, pentru care s-a aplicat sancțiune de 10.000 lei; echipamente de joacă fără informări și deteriorate pentru care s-a dispus interzicerea utilizării; căi de acces neconforme, depozitare materiale combustibile în locuri nepermise - avertisment; detector de gaz nealimentat în bucătărie și instalație electrică exploatată necorespunzător – avertisment. Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara, Centru rezidențial de tip familial "Casa 1 - Sfântul Nicolae", Comuna Peciu Nou, nr. 60, Peciu Nou: este necesară înlocuirea cabinei de duș de la parter, repararea ușilor defecte și igienizarea tuturor spațiilor. Fundaţia Siguranţa pentru Copii în România, Timiș, Casa de tip familial Casa Verde, Centrul rezidenţial pentru copii în sistemul de protecție specială, nr. 351, Checea: alimente expirate, schimbat regim termic al produselor, spații neigienizate, este necesară igienizarea tuturor spațiilor serviciului social, repararea obiectelor sanitare și eliberarea spațiilor din grupul sanitar, instalație de detecție defectă, pentru care s-a aplicat sancțiune de 10.000 lei. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică nr. 1 Lugoj, Centrul rezidențial pentru persoane adulte cu dizabilități, str. Făgetului, nr. 158, Lugoj: brânză telemea de vacă cu data limită de consum depașită din 6.07.2023, 4,8 kg, și rădăcini de pătrunjel cu modificări organoeleptice, deshidratate, sortate, dar neretrase, s-a dispus retragerea din consumul uman și distrugerea produselor neconforme, unitatea se află în reorganizare. Sancțiune 3.000 lei”, se arată în raport.