
Lăsată în uitare în anul Capitalei Culturale Europene de proprietar (Primăria Timișoara), Grădina de vară Capitol, aflată în plin centrul Timișoarei, la doi pași de primărie, are porțile închise în acest sezon estival deși ar putea găzdui spectacole pentru circa 800 de persoane. Ultimele manifestări au avut loc vara trecută, în așa-numita stagiune estivală a Filarmonicii „Banatul”, dar acum s-a considerat că starea de degradare a grădinii nu permite utilizarea acesteia. Lemnul porții pare că putrezește, iar culorile vii cu care a fost vopsit își cam pierd puterea. Înăuntru se zăresc niște pubele de gunoi, treptele mărginite cu vaze din ciment și marele ecran panoramic.
De-a lungul timpului, au existat tot felul de idei de reabilitare a spațiului - generos și ultracentral - dar nici una nu a fost pusă în aplicare. Cel mai recent proiect, din anul 2019, includea și clădirea Filarmonicii și prevedea, într-o variantă, acoperirea grădinii de vară cu pânze retractabile. „În ceea ce acum este grădina de vară va fi un spațiu acoperit, care va putea fi folosit nu numai câteva luni pe an, ca acum. Este o mare sală de spectacole, concepută cu foarte multă sticlă, ca material de construcții, tocmai pentru a nu apărea în fața ochiului o construcție masivă, apăsătoare, care să lase impresia că suntem într-o zonă aglomerată. Se analizează două variante, inclusiv retragerea automatizată, motorizată, a acoperișului, pentru că ne dorim, pe cât se poate, să existe și senzația de spectacole în aer liber”, explica, la momentul respectiv, fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu. Proiectul nu a avut, însă, zile și a tot fost dezbătut și amânat, până când a fost prea târziu să fie pus în operă până în 2023. Așa se face că, în anul Capitalei Culturale Europene, mai bine stăm cu lacătul pus pe acest spațiu ultracentral decât să-i dăm vreo utilitate.

