
Aflată la cea de-a doua ediție, Cupa Pădurea Verde la Ciclism se desfășoară în 27 august 2023, în pădurea de la marginea Timișoarei.
Evenimentul este dedicat pasionaților de ciclism de toate vârstele, cu o atenție deosebită acordată copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani. Sub deviza „Distracție și Mișcare”, Cupa Pădurea Verde aduce în prim-plan competiții adaptate pentru toate categoriile de vârstă, asigurându-se că fiecare participant se simte parte dintr-un spectacol plin de adrenalină și bucurie.
Momentul de început al zilei este dedicat juniorilor, unde copiii cu vârste cuprinse între 3 și 14 ani vor lua startul pe trasee special concepute pentru nivelul lor de experiență și aptitudini.
Categoriile de concurs sunt împărțite în funcție de vârste și includ și o secțiune specială, „Familie”, care oferă părinților șansa să pedaleze alături de cei mici pentru o experiență unică și memorabilă.
Participanții vor beneficia de facilități precum cronometrare electronică cu cip, tricou personalizat, medalii, înghețată și puncte de alimentare cu apă și fructe. În plus, organizatorii vor sărbători eforturile și realizările participanților cu premii atractive, pentru a-i motiva să se implice încompetiție și să depășească propriile limite.
În cadrul Cupei Pădurea Verde, fiecare participant are șansa de a câștiga și mai mult, prin intermediul unei tombole speciale pentru copii, unde două biciclete așteaptă să își găsească noii posesori. Participarea este gratuită pentru copii și părinții lor.
Evenimentul este organizat cu finanțare obținută prin Centrul de ProiecteTimișoara. Pentru mai multe informații și înregistrare, trebuie accesat site-ul oficial al evenimentului.

