
Cosmin Tabără, viceprimarul liberal al Timișoarei, trage un semnal de alarmă cu privire la ultimele evenimente de pe șoselele din România, acolo unde tot mai mulți șoferi drogați sau beți provoacă accidente soldate cu pierderi de vieți omenești.
„Există tot mai multe incidente tragice cauzate de tineri care își arată «vitejia» la volan sub influența stupefiantelor sau a alcoolului. Cad victime oameni nevinovați, tineri și bătrâni, dar constatăm, stupefiați, numărul celor care încalcă în acest mod legea doar atunci când se întâmplă ceva grav, când avem victime. Și când, ca de obicei, se fac filtre, se agită instituțiile două-trei zile, iar apoi reintrăm în rutina nepăsării.
Prevenția este în sarcina autorităților, iar pentru a opri aceste situații care generează tragedii, care lasă în urmă familii îndoliate, eu cred că legea trebuie înăsprită. Înăsprită pentru cei care conduc sub influența alcoolului sau a stupefiantelor. De la pedepse mai mari, până la anularea permisului de conducere.
Salut demersul ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, care propune confiscarea mijloacelor de transport ale celor care produc astfel de evenimente, dar aș extinde acest proiect de la cei care conduc sub influența stupefiantelor și asupra celor care conduc autoturismele cu o influență mare de alcool. Să nu lăsăm totul doar pe umerii Poliției fără a interveni prin textul de lege.
Trebuie să existe frica de a te urca la volan băut sau drogat. Mă gândesc la cei care cad victime nevinovate, dar și la cei care având teama de a-și pierde proprietatea asupra bunurilor mobile vor gândi de două ori. Și nu accept teoria că nu se poate. Așa cum celor care fură lemne din păduri li se poate confisca mijlocul de săvârșire al infracțiunii, sau armele braconierilor, așa se pot confisca și mijloacele de transport ale celor care conduc drogați sau beți. Nu știu dacă aceasta este soluția ideală, dar aceste nenorociri trebuie oprite!
Sute de familii ar fi mai în siguranță! Sunt măsuri dure, dar efectele lor pot fi mai mult decât binevenite”, este mesajul postat de Cosmin Tabără pe pagina sa de socializare.

