
Viceprimarul Ruben Lațcău a propus decalarea orelor de începere a școlii în Timișoara, susținând că în acest fel s-ar mai debloca traficul din oraș.
„Pentru al treilea an consecutiv, împreună cu Prefectura, am pus în discuție decalarea orelor de începere a școlii. Noi credem că ar fi un lucru foarte important pentru oraș să existe o decalare în programul de începere a școlii. Liceele pot să înceapă la ora 9 și școlile generale la ora 8, în așa fel încât să putem să reducem această presiune care apare într-un interval de jumătate de oră în aceleași intersecții din oraș.
Cred că e mai importantă viața orașului și modul în care funcționează decât greutatea de a schimba niște ore pentru câțiva profesori, pentru că, până la urmă, această inițiativă de a avea decalate începerea de cursuri la școli este blocată doar din perspectiva de refacere a programului pentru profesori”, a spus Lațcău.
Propunerea sa a stârnit un val de reacții, majoritatea nefavorabile. În primul rând, prin această declarație, viceprimarul a reușit să-și pună în cap profesorii din Timișoara, făcuți responsabili pentru haosul din trafic. Lațcău susține că decalarea nu s-a putut realiza doar pentru că s-ar opune cadrele didactice, care nu vor să li se schimbe orarul. În realitate, există o lege care precizează clar că școala începe la ora 8, așa că nu stă la îndemâna profesorilor să decidă ei orarul.
Apoi, foarte mulți liceeni vin la școală cu mijloacele de transport în comun, lucru care nu afectează traficul la orele dimineții. Dimpotrivă, mulți se tem că prin această decalare aglomerația s-ar prelungi cu încă o oră, adică nu ar fi haos doar la 8, ci am avea aceeași situație și în jurul orei 9. Este adusă în discuție și problema elevilor de liceu, care ar urma să ajungă mai târziu acasă și să poată apărea dificultăți de adaptare.
Dar cel mai des invocat aspect este al șantierelor din oraș. Lucrările la infrastructura rutieră stagnează de vreme bună în mai multe zone ale Timișoarei și acest lucru se reflectă foarte bine în trafic. Este un lucru evident și principala cauză a debandadei din trafic. Nu au de-a face cu asta nici profesorii și nici părinții care-și duc copiii la școală cu mașinile. Viceprimarul Ruben Lațcău pare însă să aibă o problemă cu orele: ba e 8, ba e 9, ba e 3 noaptea, vezi cazul Colterm.

