
Restaurantul Taverna Racilor din Iulius Town a înregistrat un succes extraordinar, lumea dând pur și simplu năvală ca să mănânce fructe de mare, raci și alte specialități marine. Seară de seară, s-au format cozi uriașe pentru ocuparea unei mese, de parcă să stătea la coadă la carne pe timpul lui Ceaușescu.
Profiturile uriașe, cu încasări de zeci de mii de euro zilnic, l-au transformat și pe patronul restaurantului, Paul Nicolau, supranumit Pescobar, care a devenit o vedetă și pe rețelele de socializare, unde își etala atât bogăția, cât și priceperea de a face bani. Pescobar trimitea filmulețe din zone exotice, în timp ce clienții făceau varice ca să mănânce într-un restaurant care nu avea nici măcar autorizare de funcționare.
O altă aroganță a patronului a fost atunci când i-a oferit șefei localului un BMW, doar pentru că reușește să țină mesele pline de consumatori și a ținut să facă publică această donație.
Pescobar este vedetă pe Tik Tok, unde transmite că poate cumpăra cu bani pe oricine. El urmărește profilurile celor care îi scriu și le spune că-i cumpără cu bani ca să tacă. De exemplu, într-un material filmat, el îi răspunde la modul cel mai arogant posibil unui interlocutor de-al său, căruia-i spune că-l face să tacă cu 100 de lei: „Băi, cubanezule, decât să-mi zici marș, m-am uitat un pic pe profilul tău și sigur ai nevoie de 100 de lei pe Revolut. Așa că mă rogi frumos să-ți bag 100 de lei pe Revolut, că sigur ai nevoie și tu și tot ce iubești și toată lumea. Și nu-i problemă, vă trimit 150”.
Restaurantul Taverna Racilor din Iulius Town, la care clienții stăteau ore în șir la rând, a fost închis de Protecția Consumatorilor pentru grave abateri.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Timiș au desfășurat ieri un control operativ la restaurantul SC NEDSEA SRL – Restaurant Taverna Racilor, aflat în Iulius Town, control în urma căruia au decis oprirea temporară a activității restaurantului până la remedierea problemelor constatate.
Deși restaurantul era autorizat ONRC și DSVSA, nu avea autorizație din partea primăriei.

