Subprefectul județului Timiș, Sorin Ionescu, a anunțat continuarea derulării proiectului „Școala ta în siguranță!”. Anul trecut, Instituția Prefectului Județul Timiș a lansat proiectul-pilot, alături de alte instituții colaboratoare, în unitățile de învățământ din județul Timiș. Având un impact important în rândul elevilor, părinților și profesorilor, proiectul "ȘCOALA TA ÎN SIGURANȚĂ" a fost prezentat la nivel național iar în prezent face parte din legea educației, fiind astfel preluat și implementat și de celelalte județe din țară.

„Am convocat ieri comisia județeană pentru siguranță școlară și am stabilit ca de săptămâna viitoare să reluăm proiectul, urmând ca echipele mixte să desfășoare săptămânal activitățile de prevenire și combatere a violenței în mediul școlar urban și rural din județul Timiș, prin întâlniri eficiente cu profesorii, elevii și părinții. Unitatea de învățământ prevăzută în derularea proiectului pentru săptămâna viitoare este Școala Gimnazială Nr. 27 Timișoara. La școală și nu numai, elevii, dar și cadrele didactice, trebuie să se simtă în siguranță. Am făcut un apel către reprezentanții instituțiilor colaboratoare în proiect, ca pe lângă obiectivele inițiale ale proiectului, să fie acordată o importanță sporită activităților de combatere a consumului de droguri și a altor substanțe interzise și a conștientizării repercusiunilor și a pericolului la care elevii se pot expune”, a explicat subprefectul Sorin Ionescu.

Instituțiile partenere în acest proiect sunt: Instituția Prefectului Județul Timiș, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Biroul de Siguranță Școlară – IPJ Timiș, Biroul Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Timiș, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Timișoara - CR Timișoara Anitp, Direcția Generală Poliția Locală Timișoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, ISU Timiș, Penitenciarul Timișoara, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș.