
Primăria Timișoara a mai pierdut un proces. Suma pe care municipalitatea trebuie să o achite este una destul de semnificativă, adică peste 4 milioane de lei, bani care vor fi suportați din buzunarul timișorenilor. Procesul a fost în contradictoriu cu firma Brantner Ecologic Service, căreia Primăria Timișoara a refuzat să-i achite două facturi, din noiembrie 2022, respectiv decembrie 2022. Firma de salubrizare a deschis proces la Tribunalul Cluj, care i-a dat câștig de cauza, obligând Primăria Timișoara să plătească cele două facturi, însumate la peste 4 milioane de lei. La acestea se adaugă dobânzi și cheltuieli de judecată în valoare de peste 300.000 lei. Decizia nu este definitivă.
Iată soluția: „Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B S E SRL în contradictoriu cu pârâtul UAT MUNICIPIUL TIMIȘOARA. Obligă pârâtul la plata sumei de 4.182.766,4 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale 9145/30.11.2022 și 9146/31.12.2022, a sumei de 221.312,38 lei, reprezentând dobânzi legale aplicabile profesioniștilor, calculate de la scadențele celor două facturi, la data introducerii acțiunii, precum și la plata în continuare a dobânzii legale aplicabile profesioniștilor până la achitarea integrală a debitului principal. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 99910.17 lei, cheltuieli de judecată. Cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Cluj”.

