Concursul internațional de soluții pentru amenajarea și modernizarea Pieței Victoriei este organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR) și a fost deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. „Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, conform regulamentului de concurs”, a comunicat Primăria Timișoara. Având în vedere premiile consistente anunțate (I - contractul de proiectare estimat la 1.500.000 de euro, II - 30.000 de euro, III - 15.000 de euro plus două mențiuni a câte 7.500 de euro), s-au înscris 30 de echipe de arhitecți.

În perioada 13-15 octombrie, în trei zile de weekend, soluțiile propuse vor fi jurizate. Teoretic, concursul este menit să transforme Piața Victoriei „într-un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate”, dar „cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase”. Proiectul de amenajare vizează nu doar Piața Victoriei, ci și Piața Huniade, parcarea adiacentă, perechea de străzi Alba Iulia – Mărășești (până la linia de tramvai), străzile conexe Pieței Victoriei, precum și conexiunile cu parcurile Civic, Justiției, Catedralei și Central.

Dar cine va decide asupra acestor sume consistente? Ni se spune că juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență internațională, fiind cooptați experți arhitecți și urbaniști din patru țări, precum și reprezentanți ai autorității contractante (Primăria Timișoara): arh. Ana Sverko (Croația), arh. Maria Chiara Pozzana (Italia), arh. Maruša Zorec (Slovenia), urb. Gruia Bădescu (România), arh. Dragoș Oprea (arhitect-șef al Primăriei Brașov), arh. Ciprian Silviu Cădariu (fost arhitect-șef al Primăriei Timișoara), arh. Gabriel Almăjan (arhitectul-șef al Primăriei Timișoara). Membri supleanți ai juriului sunt arh. Monica Sebestyen (România) și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău.

Mai sunt doar câteva zile până când vom afla cine se va înfrupta din premiile generoase puse la bătaie de Primăria Timișoara pentru a modifica radical centrul orașului. În 16 octombrie, se va anunța oficial câștigătorul concursului și vor fi publicate rezultatele. În 16-17 octombrie galeria de proiecte va fi publicată pe site-ul oficial al concursului, data-limită de depunere a contestațiilor fiind 10 zile de la publicarea rezultatelor în SEAP.