Câteva imagini de pe pagina de socializare „Timișoara - oraș european” au făcut astăzi înconjurul orașului. În elanul demolator de așa-zisă redare a malurilor Begăi timișorenilor (de fapt, cine știe cine e pregătit să facă proiecte peste proiecte și să încaseze sume grase din bani publici), oamenii lui Dominic Fritz au demolat o clădire a CSM Timișoara, rezervată pentru baza de canotaj.

„Dincolo de lupta pentru imagine, de luptele mai mult sau mai puțin imaginare cu «interlopii și mafioții», cred că totuși un pic de discernământ, sau soluții alternative, ar fi trebuit să existe. Nu de alta, dar «Istoria canotajului românesc a început în secolul XIX, în anul 1864 când un grup de tineri studenți din Timișoara, întorși din străinătate de la studii au înființat pentru plăcerea lor Societatea de luntrișoare» (Federația Română de Canotaj)”, a remarcat consilierul local liberal Dan Diaconu.

Din discuțiile de pe rețelele sociale reiese că răspunsul primarului către reprezentanții CSM Timișoara care se ocupă de canotaj a fost să se descurce, pentru că nu vor primi alt spațiu. „Din păcate am discutat personal cu primarul și nici o soluție, nici măcar promisiuni. Răspunsul lui, să ne descurcăm”, „Mă doare sufletul, am muncit acolo ani de zile, am adus copii din Bihor, Maramureș, Hunedoara care au adus medalii europene, mondiale și naționale pentru oraș și țară. Mare păcat!” (Attila Olariu); „Așa se frâng aripile și viitorul copilașilor noștri... Radeți tot! Ei sunt plecați acum în competiție”; „Ce blocuri faine o să fie pe malul canalului Bega... milioane de euro”; „Marxiștii i-au scos ca la deportarea în Bărăgan! Trebuie specificat că s-au demolat și locurile de cazare!” - sunt doar câteva din părerile exprimate pe cea mai cunoscută rețea de socializare de la noi.

Primăria Timișoara nu a dat, deocamdată, nici o explicație nouă cu privire la acest caz. Vom reveni cu opinia instituției, dacă va fi exprimată.