Oricât ar părea de greu de crezut, imaginea de mai sus este surprinsă în curtea Primăriei Timișoara și reprezintă o fereastră a faimoasei camere 30, la care se tot lucrează de vreo două mandate și care are un aer de șantier părăsit dintr-o comună rămasă fără buget. Acum un an, și parcarea era varză, dar pe aceasta au reușit să o asfalteze. În rest, clădirea propriu-zisă a municipalității arată așa cum se vede, coșcovită și amărâtă. Tencuiala căzută contrastează cu mica parcelă verde, dedicată pasămite autovehiculelor electrice sau măcar hibride. Lângă intrarea din spate se răsfață un rastel cu două biciclete, probabil de rang înalt. Proprietarii acestora nu par să fie deranjați de lipsa tencuielii, un peisaj pe care îl văd zilnic, de trei ani de mandat, și de care nu le pasă. Cum nu le pasă, probabil, de multe altele, dar să nu tragem - Doamne-ferește - concluzii greșite.
Poate partea din față - „de la stradă”, cum ar veni - arată mai bine. Aici nu lipsește tencuiala și se răsfață tot felul de steaguri. Plus plante perene - genul tufă de cimitir - unele uscate și altele lipsă. O tristețe cenușie și un aer de casă locuită de oameni nu prea iubitori de frumos te fac să cam grăbești pasul, depășind aerul „european” al clădirii.
