Prof. univ. dr. Ramin Khoramnia din Elveția, prof. univ. dr. Gabor Scharioth din Germania și prof. univ. dr. Francesco Boscia din Italia au devenit, duminică, profesori invitați ai Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, în cadrul unei ceremonii derulate la finalul „Cursului practic de chirurgie a cataractei și complicațiilor acesteia”, coordonat de prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, șeful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF "Victor Babeș" Timișoara și prof. univ. dr. Horia Stanca, de la UMF „Carol Davila” București.

Titlul a fost acordat de prof. dr. Bogdan Timar, Decan al Facultății de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, pentru „activitatea și colaborarea excelente”. Cei trei au conferențiat la Timișoara despre cele mai noi tendințe în tratamentul chirurgical al cataractei și metode moderne de sutură corneană în chirurgia oculară.

„A fost un eveniment ce și-a atins țelurile propuse, atât pentru studenți, cât și pentru rezidenți și medicii specialiști. Acești trei Visiting Professors sunt unii dintre cei mai buni oftalmo-chirurgi pe plan european, care nu excelează doar în chirurgia cataractei, ci și stăpânesc foarte bine și chirurgia vitro-retiniană și alte tehnici chirurgicale foarte complexe care, poate, vor face obiectul unor cursuri viitoare”, a spus prof. univ.dr. Mihnea Munteanu.

Cursul de la Timișoara a fost unul dintre foarte puținele cursuri de acest tip organizate în această zonă a Europei și a oferit ca element deosebit lucrul propriu-zis atât pe ochi de porc, cât și pe simulator 3D, cât și pe mulaje de ochi foarte speciale.

„În domeniul chirurgiei este absolut esențial să exersezi și este bine să exersezi nu pe pacient. Prin urmare, posibilitățile de exercițiu din cadrul acestui curs au rolul de a îmbunătăți performanțele în ceea ce privește manualitatea și corectitudinea efectuării unor mișcări pentru viitorii chirurgi astfel încât în ceea ce vor face pe viitor să obțină rezultate maxime. Ce s-a realizat la cursul din Timișoara, din punctul de vedere al infrastructurii, are legătură cu oamenii care au făcut posibile acestea realizări, pentru că aparatura de care au beneficiat cursanții vine din surse diferite, iar efortul logistic a fost foarte mare”, a spus la final prof.univ.dr. Horia Stanca, de la UMF „Carol Davila” București.

O sută de cursanți din România, Ungaria, Serbia și Germania au putut învăța, la Timișoara, toate procedurile utile în desfășurarea unei chirurgii a cataractei.

„Sunt pentru a doua oară aici și pot să vă spun că, din punct de vedere al infrastructurii tehnice, instrumentele folosite aici sunt un start bun și cei care au participat au învățat tehnici standard ce le permit accesul spre următoarele tehnici. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este faptul că aveți o audiență foarte mare la cursuri, cu mulți participanți internaționali. Este un semn foarte bun că aici la universitate aveți oameni care au venit de departe ca să învețe aici și cred că asta este o treabă foarte bună”, a spus la final prof. univ. dr. Ramin Khoramnia din Elveția.