Va fi mare bucurie de sărbători într-un oraș din Timiș, unde se vor oferi mai multe daruri de valori uriașe. Nu este o glumă, pentru că vorbim de apartamente cu 1, 2 și chiar 3 camere, care vor fi acordate imediat ce se vor finaliza. Se lucrează de zor și există toate premisele ca până la sfârșitul anului să fie gata, pentru a putea fi preluate de către beneficiarii acestora. Totul depinde de cât de repede se va face racordul la Enel și la Eon.

Locuințele, 11 la număr, se află în orașul Deta și sunt amplasate în 4 corpuri de clădire situate în incinta fostului atelier școlar. Beneficiarii acestora sunt pe o listă de priorități a Primăriei Deta, care s-a actualizat cu timpul, contând vechimea cererii, dacă locuiește în Deta, condițiile de locuit sau dacă într-adevăr constituie o problemă socială.

Cele 11 apartamente nu sunt sigurele de acest gen din oraș. Recent, tocmai s-a făcut recepția la un bloc nou, extrem de atrăgător, cu 32 de locuințe sociale.

„Mă bucur că reușim astfel să rezolvăm problemele cu spațiul de locuit ale unor concetățeni, pe care trebuie să îi ajutăm, oferindu-le o locuință, un cămin pe care să-l poată numi «acasă». Tuturor le doresc să se bucure de noile lor apartamente”, spune primarul Petru Roman.