Elevii din 79 de clase de nivel pregătitor și clasa I vor beneficia de un program al Primăriei Timișoara privind educația sanitară dedicată igienei dentare. Acesta se desfășoară în perioada noiembrie – decembrie 2023. Cursurile sunt susținute de medici stomatologi din cadrul Direcției Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ din subordinea Primăriei Municipiului Timișoara.

La Școala Gimnazială nr. 13, elevii de clasele I au participat activ la un curs de igienă orală. Cadrele medicale au trezit interesul elevilor prin informații utile, desene animate despre sănătatea dentară și tehnici corecte de periaj, implicându-i pe cei mici într-o experiență educativă interactivă și distractivă.

Cursurile au ca obiectiv abordarea temelor esențiale legate de igiena orală, tehnici de periaj și adoptarea unor obiceiuri sănătoase, care contribuie la menținerea sănătății dentare a copiilor. Considerăm că educația în domeniul sănătății orale începe de la o vârstă fragedă și este crucială pentru formarea unor obiceiuri durabile în ceea ce privește îngrijirea dinților. Agnes Tănase, stomatolog, a spus: „Copiii au deja bune cunoștințe despre igiena orală și importanța acesteia, dar este nevoie să repetăm, să venim cu o altă abordare, mai atractivă și mai prietenoasă pentru cei mici”.

În total, 12 școli din Timișoara s-au înscris în program și participă activ la aceste cursuri de educație sanitară: Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Școala Gimnazială nr. 20, Școala Gimnaziala nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara, Liceul Romano-Catolic Gerhardinum, Școala Gimnazială nr. 16 „Take Ionescu”, Liceului Teologic Penticostal „Logos”, Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, Școala Gimnazială nr. 27, Liceului cu Program Sportiv „Banatul”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Școala Gimnazială nr. 1.

Direcția Asistență Medicală în Unitățile de Învățământ oferă consultații stomatologice gratuite pentru preșcolarii și elevii din Timișoara, la Centrul medical de pe strada Caruso nr.1. Consultațiile includ examinarea, stabilirea diagnosticului și efectuarea tratamentului cariilor dentare, depistarea afecțiunilor și acordarea primului ajutor în caz de urgență, iar serviciile sunt decontate din bugetul local. Consultațiile se fac cu programare la numărul de telefon: 0256.425.017, în zilele lucrătoare, între orele 08:00 – 19:00, iar elevii trebuie să prezinte de certificatul de naștere sau buletinul și carnetul de elev.