
Primăria Timișoara a înaintat o plângere penală pentru nerespectarea măsurilor de oprire a lucrărilor la un imobil aflat în construcție. Proiectul respectiv are autorizație de construire, însă proprietarul a realizat lucrări care nu se află în concordanță cu proiectul. Acesta a fost sancționat contravențional, obligat să oprească lucrările și să intre în legalitate. Deoarece nu s-a conformat, a fost înaintată cererea de anchetă penală.
În 23 noiembrie 2023, Primăria Municipiului Timișoara a transmis către Secția 3 de Poliție dosarul privind nerespectarea măsurilor dispuse pentru oprirea lucrărilor pe str. Glad nr. 39. La fața locului au fost descoperite lucrări executate care nu respectau autorizația de construire, printre care modificarea formei/volumetriei acoperișului, realizarea a cinci lucarne pe acoperiș, realizarea unei terase în prelungirea fațadei secundare și nerespectarea înălțimii camerelor. Autorizația de construire a fost emisă în 2020 și suspendată în 2022. Ulterior, în luna august a anului curent, a fost sesizată nerespectarea măsurilor de oprire, în baza căreia s-au dispus măsuri suplimentare.

Reamintim că nu același zel l-a arătat Primăria Timișoara atunci când fostul consilier local USR Aida Szilagyi a ridicat un bloc cu nouă apartamente pe post de casă unifamilială, scandalul având loc fix cu un an în urmă. În acel caz, municipalitatea nu s-a implicat, iar problema a fost tranșată de instanță. Aida Szilagyi, fostă contracandidată a lui Dominic Fritz în competiția internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Timișoara, a demisionat din consiliul local.
În goană după popularitate, probabil urmând traseul pe două roți de pe strada Eneas către primărie, pe care și l-a amenajat cu stâlpișorii de rigoare, actualul primar o fi văzut casa de pe strada Glad și i-a picat rău priveliștea. Timișoara e mare, însă, și acest model de casă poate fi întâlnit în multe zone. Cetățeanul de rând nu știe dacă au sau nu autorizație, dacă se „conformează” sau nu după avertismente, dar primăria ar fi avut timp și posibilități să cerceteze și până acum, nu doar cu niște luni înainte de alegeri.

