
ADID Timiș organizează cea de-a patra ediție a concursului „Arta Reciclării” - concurs de creativitate pentru elevii claselor pregătitoare, I-IV, V-VIII şi IX-XII prin care se evidențiază importanța colectării separate a deșeurilor și a reciclării.
„În edițiile trecute am învățat deja că reutilizarea obiectelor considerate deșeuri e o experiență educațională plină de satisfacții și lecții valoroase.
Ne dorim ca cei mici să crească știind că deșeurile sunt resurse și ne dorim să evidențiem importanța colectării separate a deșeurilor reciclabile precum și posibilitatea reutilizării lor! Așa că acest concurs se adresează tuturor copiilor pasionați de artă și protejarea mediului înconjurător!”, transmit reprezentanții ADID Timiș.
Detalii despre regulamentul de participare: https://adidtimisrecicleaza.ro/concursuri/

