
Două mari unități comerciale din Timișoara au fost închise de către Primăria Timișoara. Clienții acestora au fost surprinși când au realizat că nu mai pot face cumpărături din locurile în care se obișnuiseră.
Este vorba de două societăți situate în locații învecinate, pe Bulevardul Antenei (în spatele Centrului Comercial Euro): Side Trading Euro și Almira Trade. Prima comercializează produse de curățenie (detergent, săpun, balsam și tot felul de accesorii), în timp ce a doua era cunoscută datorită produselor alimentare. Ambele se străduiau să mențină prețuri mici, de multe ori sub cele practicate de lanțurile comerciale multinaționale din Timișoara, pentru care constituiau o concurență serioasă.

Închiderea celor două unități comerciale a picat ca o lovitură de trăznet, mai ales în această perioadă a anului, renumită pentru numărul mare al vânzărilor. Foarte afectați sunt și angajații, rămași fără locuri de muncă chiar înaintea Sărbătorilor de Iarnă.
Side Trading Euro și Almira Trade au fost închise în urma unor dispoziții ale Primăriei Timișoara de la sfârșitul lunii trecute, pentru lipsa avizului complet de funcționare de la ISU.
UPDATE! Reacția Primăriei Tiimișoara:
Odată cu apariția în spațiul mediatic a unor informații care privesc închiderea temporară a operatorilor economici Almira Trade SRL și Side Trading SRL, Primăria Municipiului Timișoara dorește să facă următoarele precizări:
Cele două societăți și-au desfășurat activitățile comerciale fără autorizație de funcționare (acord exerciții comerciale).
Poliția Locală desfășoară un proces amplu de verificare a respectării regulilor de către toți comercianții din Timișoara. În aprilie 2023, a constatat și amendat cele două societăți pentru desfășurarea activității fără autorizație și li s-a cerut să intre în legalitate. În septembrie 2023, s-a constatat că societățile nu s-au conformat și au fost amendate din nou. În final, s-a dispus suspendarea temporară a activității pentru 30 de zile, conform legislației în vigoare.
Până în acest moment, firmele nu și-au depus dosarul pentru autorizare, chiar dacă au avut la dispoziție peste 7 luni. Din acest motiv, Primăria Timișoara a dispus, conform procedurilor legale, suspendarea activității.
În plus, cele două societăți comerciale și-au desfășurat activitățile de comerț cu amănuntul fără autorizație ISU. Aceștia dispun de o autorizație ISU pentru comerțul cu ridicata/en gros, în care este specificat: „Cumpărătorii nu au acces în interiorul spațiilor, vânzarea se face la rampă”.

