Primele contracte semnate prin Programul Regional Vest - două proiecte cu valoarea totală de peste 220 de milioane de lei vor fi implementate la Timișoara. Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, și Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, au semnat contractele de finanțare pentru cele două proiecte care vor fi implementate prin Prioritatea 4 a PR Vest, „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.

Proiectul „Reabilitare linii de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 4, Bulevardul Cetății” are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, dintre care aproape 77 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. La finalul proiectului, atât linia de tramvai, cât și trama stradală vor fi reabilitate pe o lungime de 3,5 kilometri; va fi amenajat un traseu de piste de biciclete de o parte și alta a Bulevardului Cetății, pe o lungime de 2,88 km; și se va crea un culoar pietonal prin modernizarea trotuarelor pe o lungime de 3,67 km. De asemenea, vor fi amenajate spațiile verzi pe o lungime de 1,88 km, iar iluminatul public va fi amenajat pe o lungime de aproape 3,4 km.

Celălalt proiect pentru care a fost semnat contractul de finanțare, „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, are o valoare totală de 101 milioane de lei, dintre care 77,8 milioane sunt fonduri nerambursabile. Aici, va fi refăcută și modernizată linia de tramvai, pe o lungime de 3,6 km. Pe toată lungimea traseului va fi reabilitat sistemul rutier existent, dar și trotuarele de pe ambele părți ale căii; și va fi amenajată o pistă de biciclete de aproape 3,4 kilometri.

„Implementarea infrastructurii pentru biciclete și modernizarea rețelei de transport public sunt doar câteva exemple ale inițiativelor siusținute de fondurile europene, care vor contribui la redcuerea emisiilor de carbon și la creșterea calității vieții. De aceea, nu pot decât să mă bucur că primele contracte semnate prin Programul Operațional Vest vizează investiții chiar în această prioritate”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Publicul timișorean așteaptă, însă, cu mult interes proiectele actualei administrații locale, Cetății și Vidrighin fiind lăsate moștenire, la „de-a gata” de către ce anterioară, așa cum amintește fostul viceprimar Dan Diaconu: „E, evident, o bucurie finanțarea europeană a celor două proiecte - Cetății și Vidrighin, aflate anterior pe lista de rezervă a Programului Operațional Regional. Ce nu e o bucurie este comunicarea cu care ne-a obișnuit deja domnul primar. Domnul primar a pășit în Primărie în data 1 noiembrie 2020. La momentul respectiv, nu doar că aceste proiecte aveau toată documentația realizată, dar pentru unul dintre ele (Cetății) se finalizase licitația de EXECUȚIE - 29.07.2020, iar Vidrighin era în procedură de licitație de EXECUȚIE. Contribuția administrației actuale la Bd. Cetății am explicat-o anterior: îngustarea benzilor auto, reducerea spațiului verde și stâlpii amplasați în contact direct cu tramvaiul. Aștept cu nerăbdare primul proiect propriu al administrației actuale, la 3 ani și două luni de la instalare. Cum spuneam și într-o postare anterioară, orice, 100 de metri de trotuar, o canisită, chiar o toaletă. PS: Lupta cu mafiile imaginare nu e un proiect”.